Pildeşti: Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle" a celebrat 25 de ani de activitate (2001-2026)
Comunitatea din Pildeşti a trăit un moment de profundă bucurie şi recunoştinţă în perioada 15-17 mai 2026: celebrarea a 25 de ani de existenţă şi de misiune educativă a Liceului Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle," instituţie care, din anul 2001 până astăzi, a format generaţii de tineri, în spiritul credinţei, fraternităţii şi slujirii, valori specifice tuturor şcolilor lasalliene de pe întreg mapamondul.
Activităţile organizate s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, reunind elevi, profesori, părinţi, absolvenţi, Fraţi ai Şcolilor Creştine, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi binefăcători ai şcolii.
Prima zi a aniversării, vineri, 15 mai, a fost consacrată elevilor, care au avut ocazia să participe la ateliere tematice şi proiecte desfăşurate în laboratoarele şi atelierele şcolii. Activităţile au pus în valoare creativitatea, colaborarea şi competenţele practice ale tinerilor. Un moment important al zilei l-a constituit premierea elevilor participanţi la olimpiadele şcolare, atât la etapa judeţeană, cât şi la cea naţională, precum şi a celor care au avut rezultate deosebite la competiţiile sportive. Recunoaşterea meritelor lor a subliniat încă o dată calitatea actului educativ şi efortul constant al profesorilor.
Într-un cadru festiv, a fost sigilată "Capsula timpului", un simbol al memoriei şi al continuităţii, care păstrează pentru generaţiile viitoare gândurile, proiectele şi speranţele actualei comunităţi şcolare. Ziua s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu momente de destindere, muzică populară şi dansuri, care au adus împreună elevi, profesori şi invitaţi.
A doua zi a celebrării, sâmbătă, 16 mai, a avut loc la Căminul Cultural din Pildeşti, în prezenţa Fraţilor Şcolilor Creştine - unii veniţi special din Spania -, a profesorilor, elevilor, părinţilor, absolvenţilor, a domnului primar Adrian Ciobanu şi a numeroşilor binefăcători ai şcolii.
Programul festiv a cuprins: alocuţiuni solemne - susţinute de Fratele Antxon Andueza, primul director pedagogic al Centrului Educativ, care şi-a sărbătorit în aceeaşi zi ziua de naştere; dl Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun; pr. Pius Iancu, paroh de Pildeşti, şi dl Karl Kempf Delacote, binefăcător al şcolii; momente muzicale la pian - interpretate cu sensibilitate de elevul Darius Călimac, clasa a X‑a B, care au impresionat prin fineţe artistică şi accente de virtuozitate; retrospective fotografice şi mărturii ale foştilor elevi - care au readus în memorie momente definitorii din istoria şcolii; prezentarea numărului aniversar al revistei "Şcoala de la răscruce" - dedicat celor 25 de ani de activitate, făcută de prof. Florin Dorcu; dansuri populare - susţinute de elevii liceului, membri ai Ansamblului "Lunca Moldovei", precum şi de formaţia "Ambient", alcătuită din foşti elevi ai instituţiei.
Atmosfera a fost una de profundă comuniune, în care recunoştinţa pentru trecut s-a împletit cu speranţa pentru viitor.
Ultima zi a jubileului, duminică 17 mai, a fost marcată de Sfânta Liturghie de mulţumire, celebrată în biserica parohială "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti. Liturghia a fost prezidată de pr. decan Sebastian Bilboc, alături de pr. paroh Pius Iancu şi alţi preoţi concelebranţi. Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de pr. Claudiu Eva, fost profesor de religie al liceului, care a subliniat rolul providenţei divine în istoria şcolii şi responsabilitatea de a continua misiunea educativă cu fidelitate şi curaj. La final, părintele decan a dat citire mesajului de felicitare transmis de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, adresat întregii comunităţi educative.
Cele trei zile de sărbătoare au fost, pentru întreaga comunitate educativă, un prilej de a opri timpul în loc şi de a privi cu recunoştinţă spre drumul parcurs între 2001 şi 2026. În fiecare activitate, în fiecare întâlnire, în fiecare privire a elevilor şi a profesorilor s-a simţit bucuria unei familii care a crescut împreună, care a învăţat împreună şi care a ştiut să rămână unită în faţa provocărilor. Am înălţat mulţumiri Domnului pentru grija sa neîntreruptă în acest sfert de secol. Am recunoscut cu toţii că nimic din ceea ce s-a construit aici nu ar fi fost posibil fără ajutorul Providenţei Divine, care a lucrat prin oameni şi instituţii.
Cu aceeaşi credinţă cu care am privit spre trecut, ne îndreptăm privirea spre viitor. Dorim să continuăm misiunea începută acum 25 de ani, cu aceeaşi încredere pe care Sfântul Ioan de La Salle o avea atunci când spunea că "Dumnezeu, care a început această lucrare, o va duce la bun sfârşit".
Cristina Iştoc,
director
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-17 mai: Pildeşti: Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle" a celebrat 25 de ani de activitate (2001-2026)