De Nicola Rosetti
Este posibil să se observe în evenimentele din istorie o urmă de absolut şi de adevăr? Este posibil să se găsească în devenire ceva care să facă trimitere la veşnic? La aceste întrebări credinţa creştină răspunde în manieră pozitivă şi se poate construi, pornind de la scurgerea secolelor, o teologie a istoriei, adică se poate intui din faptele care se succed o reflecţie despre ceea ce este proiectul lui Dumnezeu cu privire la om.
Deci probabil nu este o întâmplare dacă în istoria sa Biserica a trebuit să lupte ca primă erezie ceea ce este cunoscută sub numele de gnosticism. Fiind prima dintre erezii ea putea să fie văzută în mod paradigmatic, cam aşa cum păcatul strămoşesc este arhetipul tuturor celorlalte păcate.
Gnosticismului - şi sfântului Irineu care l-a combătut - este dedicat un articol scris de părintele Enrico Cattaneo în ultimul număr al revistei "La Civilt? Cattolica" ce va ieşi sâmbătă 2 august.
Cuvântul gnosticism este probabil necunoscut de cea mai mare parte a credincioşilor şi este în mod prevalent obiect de atenţie din partea teologilor, totuşi cunoaşterea acestui fenomen nu este deloc marginală şi tematicile legate de el sunt şi foarte actuale. De câte ori în lumea de astăzi îşi fac drum gândiri care pot fi referite la gnosticism? De câte ori, chiar în persoane care se declară credincioase, şerpuiesc idei gnostice?
În această privinţă, părintele Cattaneo scrie: "Speculaţiile gnostice ne apar astăzi destul de bizare, aşa încât nu mai atrag adeziunea nimănui. Însă, în spatele acelor speculaţii există o anumită viziune despre Dumnezeu, despre lume şi despre om, care, acoperită de alte învelişuri conceptuale şi lingvistice, este împărtăşită şi astăzi de multe persoane".
Înainte de toate, gnosticismul neagă că un Dumnezeu spiritual poate să fie creatorul unei lumi materiale, de fapt el "nu poate să fi creat lumea, pentru că asta ar fi nevrednic de transcendenţa sa absolută".
Lumea materială ajunge să aibă o conotaţie negativă: "de aceea lumea materială nu este rod al unei creaţii pozitive a lui Dumnezeu, aşa cum învaţă Biblia, ci ar fi rezultatul unei căderi, a unei «lipse» care a avut loc în lumea divină, motiv pentru care o parte din divin este «înstrăinată» în materie".
Din acest antagonism dintre spiritual şi material, dintre transcendent şi imanent derivă "o gândire în mod esenţial dualistă, care acţionează prin contrapoziţii: lumea divină versus lumea materială; spirit versis trup; bunătate versus dreptate, şi aşa mai departe", o gândire în contrast clar cu viziunea catolică ce în locul lui aut-aut (= ori asta ori aia, ori Dumnezeu ori omul, ori spiritul ori materia, etc.) preferă et-et (= atât asta cât şi aia, atât pe Dumnezeu cât şi pe om, atât spiritul cât şi materia, etc.).
Părintele Cattaneo descrie după aceea alte caracteristici ale gnosticilor. Ei "se bazau pe un răspândit sentiment anti-ecleziastic şi anti-instituţional, acesta din urmă prezent din totdeauna în spiritul uman".
O altă caracteristică descrisă de călugăr se referă la spiritul sectar, accentuat de convingerea că mântuirea ar fi rezervată numai la câţiva perfecţi. De fapt, gnosticii "dădeau de înţeles că au o ştiinţă ascunsă, pe care o revelau numai iniţiaţilor".
În sfârşit iezuitul scoate în evidenţă că antropologia gnostică este marcată de pesimism pentru că vede în trup închisoarea sufletului: "omul adevărat este spiritul său (pneuma), care trebuie să se elibereze de trup şi de suflet (psyche) pentru a se regăsi pe sine însuşi şi a se întoarce în Plinătatea divină (pleroma)".
În lumina acestora putem să ne întrebăm: de câte ori dăm viaţă unui "creştinism necreştin" propunând imaginea unui Dumnezeu aşa de transcendent încât nu este implicat în creaţia sa? De câte ori propunem un creştinism spiritualist departe de adevărul lui Dumnezeu Creatorul? De câte ori credinţa noastră nu este luminată de misterul Dumnezeului devenit om?
Împotriva tuturor acestor tentaţii, pe care aşa cum am văzut au o origine antică, a luptat Irineu din Lyon care a evidenţiat bine că trupul este fundamentul mântuirii: în creaţie şi în întrupare Dumnezeu manifestă toată iubirea sa faţă de materie.
(După Zenit, 1 august 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
