În perioada 25 iunie - 2 iulie 2026, un grup de 48 de credincioşi din Parohia "Preasfânta Treime" din Butea, însoţiţi de părintele paroh Marcel Blaj, a participat la un pelerinaj în Franţa şi Spania, având ca punct central Sanctuarul Maicii Domnului din Lourdes. Pelerinajul s-a desfăşurat în contextul aniversării a 140 de ani de la aducerea statuii Maicii Domnului de Lourdes la Butea, de către parohul de atunci, pr. Giuseppe Corradini, un moment de referinţă în istoria comunităţii.
Drumul pelerinilor a început în dimineaţa zilei de 25 iunie, când, după binecuvântarea oferită de părintele paroh, grupul a pornit spre locurile de har pe care urma să le descopere. Prima oprire importantă a fost la Granollers, în apropiere de Barcelona, unde pelerinii au vizitat mormântul părintelui Gheorghe Gabor, primul misionar originar din Butea, înmormântat acolo în anul 1963. Însoţiţi de pr. Iosif Dorcu, originar din Butea, credincioşii au aprins lumânări şi au înălţat rugăciuni pentru sufletul celui care şi-a dedicat viaţa vestirii Evangheliei, fiind primul grup de pelerini din Butea care a adus acest omagiu.
Pelerinajul a continuat la Sanctuarul marian din Torreciudad, unde grupul a celebrat Sfânta Liturghie chiar în ziua comemorării Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, întemeietorul Opus Dei şi iniţiatorul construirii impunătorului sanctuar.
Momentul cel mai aşteptat al itinerariului a fost sosirea la Lourdes, locul apariţiilor Sfintei Fecioare Maria către sfânta Bernadeta Soubirous. Dimineaţa devreme pelerinii s-au adunat la Grota Massabielle pentru celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de pr. Marcel Blaj, împreună cu pr. Iosif Dorcu şi pr. Mihai Percă. În zilele următoare, grupul a mers "pe urmele Sfintei Bernadeta", vizitând casa natală, moara familiei, biserica în care a fost botezată şi celelalte locuri care păstrează vie memoria tinerei vizionare. În duminica petrecută la Lourdes, pelerinii din Butea au luat parte la Sfânta Liturghie internaţională, purtând cu mândrie steagul României şi pancarta care amintea de jubileul celor 140 de ani de la aducerea statuii Maicii Domnului de Lourdes în comunitatea lor. În fiecare seară s-au alăturat miilor de pelerini veniţi din toate colţurile lumii la procesiunea luminilor, recitând Rozariul şi cântând împreună "Ave Maria", într-o impresionantă mărturie de credinţă şi comuniune.
În solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, credincioşii au parcurs Calea Crucii, încredinţând Domnului familiile, bolnavii şi întreaga comunitate parohială. În aceeaşi zi, în cadrul Sfintei Liturghii, pr. Iosif Dorcu a aniversat 40 de ani de preoţie, moment primit cu bucurie şi recunoştinţă de către toţi cei prezenţi. În cuvântul adresat pelerinilor, părintele a amintit câteva dintre motivele pentru care Lourdes rămâne un loc spre care merită să ne îndreptăm paşii: pentru a atinge locul apariţiilor, pentru a ieşi din ritmul alert al vieţii cotidiene, pentru întâlnirea cu oameni veniţi din întreaga lume, pentru întărirea credinţei şi pentru a învăţa să purtăm mai departe crucea vieţii cu speranţă.
Despărţirea de Lourdes a fost trăită cu nostalgie, însă pelerinajul a continuat spre Zaragoza, unde grupul a vizitat Sanctuarul "Madonna del Pilar", considerat cel mai vechi sanctuar marian din lume, loc legat de tradiţia apariţiei Fecioarei Maria sfântului Iacob. Aici pelerinii au celebrat Sfânta Liturghie şi au descoperit bogăţia spirituală şi istorică a acestui important centru de pelerinaj.
Ultimele zile au fost dedicate oraşului Barcelona şi împrejurimilor sale. Însoţiţi de pr. Ioan Blaj, pelerinii au vizitat celebra bazilică Sagrada Familia, impresionanta operă a lui Antoni Gaudí, unde au participat şi la Sfânta Liturghie. Drumul a continuat spre Montserrat, inima spirituală a Cataloniei, unde credincioşii s-au închinat în faţa statuii Maicii Domnului şi au trăit momente de profundă rugăciune.
Pe parcursul întregului pelerinaj, deviza grupului a fost "rugăciune, reflecţie şi răbdare", devenind astfel un adevărat program de viaţă. Zilele petrecute împreună au fost marcate de celebrarea Sfintei Liturghii, adoraţie euharistică, procesiuni, momente de comuniune şi descoperirea unor locuri încărcate de istorie şi credinţă.
Pentru comunitatea din Butea, acest pelerinaj jubiliar a reprezentat mai mult decât o călătorie. A fost o întoarcere la rădăcinile unei devoţiuni mariane care durează de 140 de ani şi o ocazie de a reînnoi încrederea în ocrotirea Maicii Domnului de Lourdes, întărind legăturile de credinţă, fraternitate şi comuniune dintre participanţi.
Eugenia Gârleanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 iunie - 2 iulie: Pelerinaj jubiliar al credincioşilor din Butea la Lourdes
* * *
Butenii descoperă o personalitate a satului: pr. Gheorghe Gabor, OFMConv.
