Oficiul pentru Pelerinaje al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi organizează în perioada 4-17 mai 2009 un pelerinaj diecezan la locurile biblice din Turcia, "Pe urmele sfântului apostol Paul".

Ne aflăm în Anul Sfântului Paul şi un astfel de pelerinaj este o ocazie potrivită de a cunoaşte locurile unde s-a născut şi pe unde şi-a purtat paşii "Apostolul Neamurilor".

Este un prilej de a cunoaşte momente din istoria Bisericii primare, de a cunoaşte şi acele locuri biblice de la începuturile creştinismului: Izmir (Smirna), Bergama (Pergam), Troia, Efes, Hierapolios, Denizli (Laodiceea), Konya (Iconiu), Demre, Myra, Antalya (Atalia), Aspendos, Perga (Pamfilia), Tars, Cappadocia, Milet, Ankara (Ancira), Iznik (Niceea), Istanbul (Constantinopol - Calcedon).

Traseul ne va purta şi pe urmele sfintei Fecioare Maria şi ai unor sfinţi apostoli şi martiri ai Bisericii primare.

Preţul estimativ al pelerinajului este în jur de 720 euro, fiind incluse: transportul cu autocarul, cazarea la hoteluri de trei stele, cu mic dejun şi cină, taxa pentru viză şi intrările la muzeele şi siturile arheologice, precum şi alte servicii necesare unei bune desfăşurări a pelerinajului de 14 zile. Nu sunt incluse asigurările medicale (în funcţie de vârstă).

La înscriere se va achita cel puţin jumătate din sumă. Plecarea va fi din Iaşi. Paşaportul trebuie să fie valabil cel puţin şase luni de la începerea pelerinajului.

Informaţii şi înscrieri:

Pr. Iulian-Eugen Kropp
responsabil Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje
Parohia Târgu Frumos
Str. Cuza Vodă, 28A, jud. Iaşi
705300-Târgu Frumos
Telefon: 0232/711476; 0744/306309; 0767/167799
e-mail: [email protected]