Simbolurile Zilei Mondiale a Tineretului străbat străzile din Polonia

Pe drum cu Cristos şi Maria

de Rosario Capomasi

"Am început marele pelerinaj de douăsprezece zile cu simbolurile Zilei Mondiale a Tineretului atingând cele douăzeci şi trei de dieceze din Polonia. Vrem ca prezenţa simbolurilor aici, în mijlocul nostru, să fie un moment foarte important pentru ca, unindu-ne cu Crucea şi cu icoana Sfintei Fecioare Maria, să putem continua spre Lisabona, în vederea întâlnirii din 2023". Cuvinte pline de entuziasm cele ale părintelui Mariusz Wilk, director al Oficiului Naţional pentru Organizarea Zilei Mondiale a Tineretului, care exprimă şi recunoştinţa tinerilor polonezi în expunerea simbolurilor ZMT pe străzile din ţara natală a Sfântului Ioan Paul al II-lea, creatorul evenimentului care reuneşte tinerii din toată lumea. Crucea a fost donată de pontiful polonez tinerilor în aprilie 1984, după care a urmat întâlnirea ţinută la Roma în 1985 pentru Anul Internaţional al Tineretului, pentru a ajunge în anul următor la prima ediţie a evenimentului. În schimb, în 2003 Wojtyła le-a încredinţat o copie a icoanei Salus populi romani.

Este un nou parcurs, care se desfăşoară după începutul de la Luanda, în Angola, unde imaginile sacre au rămas de la 9 iulie la 17 august 2021, un semn tangibil de consideraţie faţă de ţara africană atât de îndrăgită de papa polonez. Polonia a găzduit deja două ediţii internaţionale ale acestei întâlniri a tinerilor: în urmă cu cinci ani, la Cracovia, şi la Częstochowa în 1991. Drumul a început de la Zakopane sâmbătă, 21 august, după cum afirmă Comitetul local organizator al ZMT de la Lisabona, şi, în arcul de zece zile, va străbate diferite locuri, precum Częstochowa (26 august), capitala Varşovia (29 august), Danzica (31 august) încheindu-se în zona Westerplatte la 1 septembrie. Crucea şi icoana Sfintei Fecioare Maria, a explicat directorul Departamentului naţional al pastoraţiei tinerilor din Conferinţa Episcopală Portugheză şi coordonator al pelerinajului prin Spania, între 5 septembrie şi 29 octombrie, în timp ce între noiembrie 2021 şi iulie 2023 va atinge cele douăzeci şi unu de dieceze catolice portugheze care le vor găzdui câte o lună fiecare. Tot în Spania, imaginile sacre vor fi prezente cu ocazia întâlnirii europene a tinerilor la Santiago de Compostela, de la 4 la 7 august 2022, în cadrul Anului Sfânt al Sfântului Iacob.

O călătorie care continuă şi care în decursul anilor a adunat numere semnificative: Crucea a călătorit în cinci continente şi a ajuns în aproape nouăzeci de ţări, a fost transportată cu avionul, pe jos, cu barca, pe sănii, excavatoare sau tractoare, a străbătut jungla, a vizitat biserici, centre de detenţie pentru minori, închisori, şcoli, universităţi, spitale, monumente şi centre comerciale. "Este un drum care îi provoacă pe tineri, îi îndeamnă la misiune şi la vestire pentru alţi tineri pentru ca ei să transforme propriile comunităţi, cu energie, creativitate şi credinţă", a subliniat Joaquim Mendes, coordonator general al ZMT Lisabona 2023 pentru zona pastorală şi preşedinte al Comisiei episcopale pentru laici şi familie. "Marea mea speranţă - conclude preotul - este ca acest pelerinaj să poată da o zguduire Bisericii, tinerilor săi, pentru ca să fie semne vii ale lui Isus mai ales pentru cei care trăiesc în periferii".

(După L'Osservatore Romano, 26 august 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu