Paşcani: Zi de formare pentru animatori şi educatori ai Acţiunii Catolice

Sâmbătă, 9 aprilie 2011, la Mănăstirea "Cavanis" din Paşcani a avut loc o zi de formare pentru animatorii şi educatorii Acţiunii Catolice a Copiilor din zonele Iaşi şi Roman, având ca temă "Rolul educatorului şi al animatorului în parohie", iar ca moto "Dă valoarea vieţii tale! Implică-te în parohie!". Au participat 46 de animatori din 9 parohii ale celor două zone, având alături pe pr. Felix Roca, asistent spiritual general, responsabilii sectorului copii şi responsabili ai sectorului tineri.

Activitatea a început cu o scurtă rugăciune în care i-am cerut Domnului să ne deschidă inima şi mintea pentru a putea înţelege mesajul său şi a ne îmbogăţi cât mai mult din această experienţă. Apoi, animatorii au fost invitaţi la un moment de identificare a aşteptărilor, moment în care, fiecare, pe baza unor întrebări a trebuit să enumere ceea ce dorea să afle în această zi de formare, precum şi problemele cu care se confruntă în parohia sa în ceea ce priveşte activitatea de animator.

Au urmat jocurile de cunoaştere în care ne-am destins puţin, după care am participat la momentul de formare susţinut de pr. Felix, care, a început cu prezentarea unui filmuleţ în al cărui protagonist animatorii s-au regăsit şi pe care l-au analizat pentru ca, apoi, să descopere asemănările dintre misiunea lor şi a personajului respectiv. Părintele a continuat cu citirea unui text din Sfânta Evanghelie pe marginea căruia a prezentat despre rolul animatorului şi al educatorului în parohie aprofundând importanţa coeziunii grupului de animatori şi subliniind faptul că mereu trebuie să ne încredem în Dumnezeu, că nu trebuie să ne descurajăm dacă avem un eşec sau dacă nu întotdeauna reuşim să obţinem rezultatele dorite şi nu în ultimul rând, să nu judecăm după aparenţe copiii sau ceilalţi animatori ci să încercăm să-i cunoaştem şi pătrundem în sufletele lor.

Apoi animatorii au fost împărţiţi în cinci grupe şi au început să lucreze. Le-a fost dată o situaţie bine cunoscută lor, cum ar fi cateheza sau un moment de formare, pe care au avut-o de interpretat după care au analizat-o, făcând referire la modalitatea de desfăşurare din parohiile lor, precum şi la comportamentul copiilor în astfel de situaţii.

A urmat cel de-al doilea laborator, cu aceleaşi grupe, în care fiecare a primit o foiţă pe care era notat un tip de animator. Sarcina era de a găsi argumente pro şi contra specifice acelei tipologii. După ce le-au prezentat în grupul mic, participanţii care aveau pe bileţel acelaşi tip de animator s-au întâlnit reuşind astfel să centralizeze argumentele.

În cadrul plenarei s-au prezentat concluziile tuturor momentelor zilei iar animatorii au prezentat ceea ce au lucrat în cele două laboratoare, dând dovadă de faptul că au muncit intens şi s-au implicat cu adevărat în discuţii.

Ziua de formare s-a încheiat cu o rugăciune în care i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că există animatori disponibili şi dornici de a transmite Cuvântul Divin dar şi pentru aceste momente pe care le-am petrecut împreună.

Parohiile participante au fost: Barticeşti, Butea, Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Poiana Micului, Paşcani, Roman "Fericitul Ieremia Valahul", Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Roman "Isus, Bunul Păstor", Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus".

Ana Maria Cobzaru

* * *

Impresii ale participanţilor:

"Participarea la această zi de formare pentru animatori şi educatori m-a făcut să înţeleg unele idei în ceea ce priveşte atât adevărata valoare a vieţii noastre cât şi a copiilor pe care îi animăm astfel încât implicarea în parohiile noastre să fie bazată pe o relaţie de prietenie în care totul să se petreacă într-un ritm armonios. Să aflăm care este condiţia şi rolul unui animator în cadrul unui grup a fost tema care mi-a plăcut cel mai mult, căci animatorul este cel ce coordonează grupul în toate activităţile ca totul să fie bine. Aşteptând cu nerăbdare următoarea zi de formare, urez tuturor animatorilor mult succes în activităţi" (Andreea Fechet, Barticeşti).

"Această întâlnire a constituit pentru mine un eveniment magic. Cu toţii am învăţat că animatorul are un rol important în viaţa unui copil, acest lucru oferindu-mi mai multă încredere în mine, determinându-mă să fiu mândră că sunt animatoare. Mă bucur că am avut ocazia să trăiesc această experienţă minunată şi sper ca în curând să pot participa la o altă întâlnire de acest gen. Mulţumesc Acţiunii Catolice pentru că îmi oferă bucuria de a fi împreună cu Isus în mijlocul copiilor" (Mădălina Tofan, Roman "Isus, Bunul Păstor")

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 aprilie: Paşcani: Zi de formare pentru animatori şi educatori ai Acţiunii Catolice