Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi organizează sâmbătă, 9 aprilie 2011, o zi de formare pentru animatorii şi educatorii ACC pentru zonele Iaşi şi Roman. Întâlnirea va avea loc la mănăstirea Cavanis din Paşcani, având ca temă "Rolul animatorului şi al educatorului în parohie", iar ca moto "Dă valoare vieţii tale! Implică-te în parohia ta!".

În cadrul întâlnirii dorim să aprofundăm despre responsabilitatea şi implicarea animatorului ACC în grupul de copii, comunicarea dintre animatori si comunicarea dintre animatori şi copii.

Programul întâlnirii este următorul:

9.00-9.30: Primirea participanţilor

9.30-9.45: Rugăciune de început

9.45-10.00: Moment de identificare a cerinţelor

10.00-10.30: Jocuri

10.30-11.15: Moment de formare

11.15-11.30: Pauză

11.30-12.30: Laborator 1

12.30-13.00: Prânzul (pacheţele proprii)

13.00-14.15: Laborator 2

14.15-14.45: Plenara

14.45-15.00: Rugăciune de încheiere

15.00: Plecarea participanţilor

La această zi de formare sunt invitaţi să participe responsabilul parohial ACC împreună cu toţi animatorii.

Înscrierile se fac la Oana Andrei, responsabil ACC zona Iaşi (tel. 0762/827745) şi la Ana Cobzaru, responsabil ACC zona Roman (0768/605083). Taxa de participare este de 3 lei de persoană.

Tereza Bejan