Pârâul Rece: Invitaţie la exerciţii spirituale pentru adolescenţi şi tineri, "Pe urmele lui Isus", la Mănăstirea Franciscană "Sfânta Treime"
Comisia pentru animarea vocaţională şi pastoraţia tineretului din cadrul Provinciei Fraţilor Minori Conventuali "Sfântul Iosif" din România organizează exerciţii spirituale pentru adolescenţi (peste 14 ani) şi tineri, în perioada 13-16 iulie 2023, la Mănăstirea Franciscană "Sfânta Treime" din Pârâul Rece, judeţul Braşov. Tema va fi "Pe urmele lui Isus".
Aceste zile reprezintă o oportunitate oferită participanţilor de a întări relaţia de prietenie cu Isus Cristos - Calea, Adevărul şi Viaţa (In 14,6), într-o atmosferă plină de bucurie şi de comuniune cu ceilalţi semeni şi cu întreaga creaţie.
Exerciţiile spirituale vor începe joi, 13 iulie, ora 15.00, şi se vor încheia duminică, 16 iulie, ora 13.00. Înscrierile se fac până duminică, 9 iulie.
Taxa de participare, ce include cazarea şi masa, este de 200 lei, iar numărul de locuri este limitat: 40. În cazul în care numărul celor înscrişi va depăşi limita specificată, există posibilitatea de a amenaja alte spaţii ale mănăstirii sau de a dormi la cort, astfel încât să facilităm participarea câtor mai mulţi tineri.
Pentru înscrieri şi alte informaţii poate fi contactat: pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv. (telefon/whatsapp 0729.003.247; e-mail: [email protected]).
Vă aşteptăm cu bucurie!
Pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.