© Vatican Media

Leon al XIV-lea va recita rugăciunea mariană la Grota Maicii Domnului din Lourdes din Grădinile Vaticane sâmbătă, 30 mai 2026, la ora locală 19:00 (ora 20:00 în România). Multe locuri de cult importante vor invita credincioşii şi pelerinii să se alăture iniţiativei promovate de Dicasterul pentru Evanghelizare. Participarea este posibilă şi prin marile ecrane din Piaţa "Sfântul Petru".

Leon al XIV-lea se roagă din nou pentru pace, alături de cele mai importante sanctuare din lume. Pontiful va recita Sfântul Rozariu la încheierea lunii mariane sâmbătă, 30 mai, la ora 19:00, la Grota Maicii Domnului din Lourdes din Grădinile Vaticane. Papa invocase deja darul păcii - o intenţie pentru care încurajează credincioşii să se roage cu fiecare ocazie - în cadrul veghii din 11 aprilie trecut, din Bazilica "Sfântul Petru".

Aderarea sanctuarelor din întreaga lume

După cum se arată într-o notă a Dicasterului pentru Evanghelizare - care promovează iniţiativa prin intermediul Secţiunii pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume - un număr foarte mare de sanctuare din întreaga lume vor implica pelerinii şi credincioşii în recitarea rugăciunii mariane, uniţi spiritual cu papa. Au aderat deja la rugăciunea pentru pace: Sanctuarul Maicii Domnului (din Zarvanytsia, Ucraina); Sanctuarul Internaţional al Maicii Domnului a Păcii şi a Bunului Drum (din Antipolo, Filipine); Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Rozariului (din Fátima, Portugalia); Sanctuarul Reginei Păcii (din Medjugorje, Bosnia şi Herţegovina); Sanctuarul Maicii Domnului din Lourdes (din oraşul omonim din Pirinei, Franţa); Sanctuarul Sfântului Şarbel Annaya (din Byblos, Liban) şi Sanctuarul Pontifical al Sfintei Case (din Loreto, Italia).

Cum se poate participa

Participarea la iniţiativa de rugăciune a papei din Grădinile Vaticane va fi posibilă prin ridicarea biletelor din Via della Conciliazione nr. 7, în zilele imediat precedente recitării Sfântului Rozariu, adică pe 28, 29 şi 30 mai, între orele 9:30 şi 17:30. De asemenea, se va putea participa la rugăciune şi din Piaţa "Sfântul Petru", prin intermediul marilor ecrane.

Intenţiile de la fiecare mister de bucurie (actualizare: Vatican News, engleză, 29 mai 2026)

Papa Leon se va ruga misterele de bucurie, fiecare decadă fiind dedicată în mod special celor afectaţi de război şi violenţă, încredinţându-i mijlocirii Mariei, Regina Păcii.

Primul mister va fi pentru victimele războiului, în special pentru cei mai vulnerabili, în timp ce al doilea va fi pentru cei care aduc cuvinte de speranţă şi mângâierea credinţei populaţiilor afectate de război.

Al treilea mister va aminti de personalul medical şi paramedical şi de voluntarii care aduc zilnic ajutor umanitar.

Al patrulea mister va fi pentru cei care suferă din cauza violenţei războiului, pentru prizonieri şi pentru toţi cei care îndură umilinţe ce încalcă demnitatea umană.

Al cincilea şi ultimul mister de bucurie va fi dedicat rugăciunii pentru încetarea războiului şi stabilirea unei păci durabile în lume.

* * *

Oră de rugăciune mariană la Iaşi

Credincioşii din Iaşi şi împrejurimi sunt invitaţi în aceeaşi zi, sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 17:00 la ora 18:00, la o oră de rugăciune mariană, în aer liber, în faţa Grotei Maicii Domnului din curtea Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină", pentru a se uni astfel spiritual cu intenţia pentru pace propusă de Sfântul Părinte.

Traducere după Vatican News şi prelucrare de Ovidiu Bişog