Iubiţi fraţi şi surori, Paşte fericit!
Astăzi răsună în toată lumea vestirea Bisericii: "Isus Cristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!".
Ca o flacără nouă această veste bună s-a aprins noaptea: în noaptea unei lumi în luptă deja cu provocări epocale şi acum oprimată de pandemie, care pune la grea încercare marea noastră familie umană. În această noapte a răsunat glasul Bisericii: "Cristos, speranţa mea, a înviat!" (Secvenţa pascală).
Este o altă "infectare", care se transmite de la inimă la inimă - pentru că fiecare inimă umană aşteaptă această veste bună. Este infectarea speranţei: "Cristos, speranţa mea, a înviat!". Nu este vorba de o formulă magică, ce face să dispară problemele. Nu, învierea lui Cristos nu este acest lucru. Este în schimb victoria iubirii asupra rădăcinii răului, o victorie care nu "trece peste" suferinţă şi moarte, ci le străbate deschizând un drum în abis, transformând răul în bine: marcă exclusivă a puterii lui Dumnezeu.
Cel Înviat este Cel Răstignit, nu un altul. În trupul său glorios poartă rănile de neşters: răni devenite găuri de speranţă. Spre el ne îndreptăm privirea noastră pentru ca să vindece rănile omenirii chinuite.
Gândul meu astăzi se îndreaptă mai ales spre cei care au fost loviţi direct de coronavirus: spre bolnavi, spre cei care au murit şi spre rudele care plâng pentru moartea celor dragi ai lor, spre cei care uneori n-au reuşit să dea nici măcar salutul din urmă. Stăpânul vieţii să primească la el în împărăţia sa pe răposaţi şi să dăruiască întărire şi speranţă celor care încă sunt în încercare, în special bătrânilor şi persoanelor singure! Să nu le lipsească mângâierea sa şi ajutoarele necesare celor care se află în condiţii de vulnerabilitate, precum şi cei care lucrează în casele de îngrijire, sau trăiesc în cazărmi şi în închisori! Pentru mulţi este un Paşte de singurătate, trăit în mijlocul doliilor şi al atâtor greutăţi pe care pandemia le provoacă, de la suferinţele fizice la problemele economice.
Această molimă nu ne-a privat numai de afecte, ci şi de posibilitatea de a lua personal din mângâierea care izvorăşte din sacramente, în special ale Euharistiei şi Reconcilierii. În multe ţări n-a fost posibil să se ajungă la ele, însă Domnul nu ne-a lăsat singuri! Rămânând uniţi în rugăciune, suntem siguri că el a pus asupra noastră mâna sa (cf. Ps 138,5), repetându-ne cu putere: nu te teme, "Am înviat şi sunt mereu cu tine" (cf. Liturghierul Roman)!
Isus, Paştele nostru, să dea putere şi speranţă medicilor şi infirmierilor, care pretutindeni oferă o mărturie de îngrijire şi iubire faţă de aproapele până la epuizarea forţelor şi adesea până la sacrificarea propriei sănătăţi. Spre ei, precum şi spre cei care lucrează cu asiduitate pentru a garanta serviciile esenţiale necesare pentru convieţuirea civilă, spre forţele de ordine şi spre militarii care în multe ţări au contribuit la alinarea dificultăţilor şi suferinţelor populaţiei, se îndreaptă gândul nostru afectuos cu recunoştinţa noastră.
În aceste săptămâni, viaţa a milioane de persoane s-a schimbat pe neaşteptat. Pentru mulţi, a rămâne acasă a fost o ocazie pentru a reflecta, pentru a opri ritmurile frenetice ale vieţii, pentru a sta cu cei dragi şi a se bucura de compania lor. Însă pentru mulţi este şi un timp de îngrijorare pentru viitorul care se prezintă nesigur, pentru locul de muncă ce este în pericol de a-l pierde şi pentru celelalte consecinţe pe care criza actuală le aduce cu sine. Îi încurajez pe cei care au responsabilităţi politice să se străduiască activ în favoarea bunului comun al cetăţenilor, furnizând mijloacele şi instrumentele necesare pentru a permite tuturor să ducă o viaţă demnă şi a favoriza, când o vor permite circumstanţele, reluarea activităţilor zilnice obişnuite.
Acesta nu este timpul indiferenţei, pentru că toată lumea suferă şi trebuie să fie unită în înfruntarea pandemiei. Isus înviat să dăruiască speranţă tuturor săracilor, celor care trăiesc în periferii, refugiaţilor şi celor fără casă. Să nu fie lăsaţi singuri aceşti fraţi şi surori mai slabi, care populează oraşele şi periferiile din toate părţile lumii! Să nu le lipsească bunurile de primă necesitate, mai greu de găsit acum când multe activităţi sunt închise, precum şi medicamentele şi, mai ales, posibilitatea de asistenţă sanitară corespunzătoare! Luând în considerare aceste circumstanţe, să se încetinească şi sancţiunile internaţionale care inhibă posibilitatea ţărilor care sunt destinatare de a furniza sprijin adecvat propriilor cetăţeni şi să se ofere tuturor statelor condiţiile să facă faţă celor mai mari necesităţi ale momentului, reducând, dacă nu iertând, datoria care apasă asupra bilanţurilor celor mai sărace!
Acesta nu este timpul egoismelor, pentru că provocarea pe care o înfruntăm ne uneşte pe toţi şi nu face diferenţe de persoane. Printre multele zone ale lumii lovite de coronavirus, adresez un gând special Europei. După al doilea război mondial, acest continent a putut să învie graţie unui spirit concret de solidaritate care i-a permis să depăşească rivalităţile din trecut. Este deosebit de urgent, mai ales în circumstanţele de astăzi, ca aceste rivalităţi să nu ia vigoare din nou, ci toţi să se recunoască parte dintr-o unică familie şi să se susţină reciproc. Astăzi Uniunea Europeană are în faţa sa o provocare epocală, de care va depinde nu numai viitorul său, ci şi cel al lumii întregi. Să nu se piardă ocazia de a da o altă dovadă de solidaritate, chiar recurgând la soluţii inovatoare! Alternativa este numai egoismul intereselor particulare şi tentaţia unei întoarceri la trecut, cu riscul de a pune la grea încercare convieţuirea paşnică şi dezvoltarea următoarelor generaţii.
Acesta nu este timpul diviziunilor. Cristos pacea noastră să lumineze pe cei care au responsabilităţi în conflicte, pentru ca să aibă curajul de a adera la apelul pentru o încetare globală şi imediată a focului în toate colţurile lumii. Acesta nu este timpul în care să se continue fabricarea şi traficul de arme, cheltuind capitaluri enorme care ar trebui să fie folosite pentru a îngriji persoanele şi a salva vieţi. În schimb să fie timpul în care să se pună capăt în sfârşit războiului lung care a însângerat iubita Sirie, conflictului din Yemen şi tensiunilor din Irak, precum şi din Liban. Să fie timpul în care israelienii şi palestinienii să reia dialogul, pentru a găsi o soluţie stabilă şi durabilă care să permită ambilor să trăiască în pace! Să înceteze suferinţele populaţiei care trăieşte în regiunile orientale ale Ucrainei! Să se pună capăt atacurilor teroriste făcute împotriva atâtor persoane nevinovate din diferite ţări din Africa!
Acesta nu este timpul uitării. Criza pe care o înfruntăm să nu ne facă să uităm atâtea alte urgenţe care poartă cu ele pătimirile multor persoane! Stăpânul vieţii să se arate aproape de populaţiile din Asia şi din Africa ce trec prin crize umanitare grave, precum regiunea Cabo Delgado, în nordul Mozambicului! Să încălzească inima multelor persoane refugiate şi evacuate, din cauza războaielor, secetei şi foametei! Să dăruiască ocrotire mulţilor migranţi şi refugiaţi, dintre care mulţi sunt copii, care trăiesc în condiţii insuportabile, în special în Libia şi la graniţa dintre Grecia şi Turcia! Şi nu vreau să uit insula Lesbo. Să se permită în Venezuela de a se ajunge la soluţii concrete şi imediate, menite să permită ajutorul internaţional pentru populaţia care suferă din cauza gravei conjuncturi politice, socio-economice şi sanitare.
Iubiţi fraţi şi surori,
Indiferenţă, egoism, diviziune, uitare nu sunt cu adevărat cuvintele pe care vrem să le auzim în acest timp. Vrem să le scoatem din orice timp! Ele par să prevaleze atunci când în noi înving frica şi moartea, adică atunci când nu-l lăsăm pe Domnul Isus să învingă în inima noastră şi în viaţa noastră. El, care deja a înfrânt moartea deschizându-ne calea mântuirii veşnice, să risipească întunericul umanităţii noastre sărace şi să ne introducă în ziua sa glorioasă care nu are apus!
Cu aceste reflecţii, aş vrea să vă urez vouă tuturor un Paşte fericit!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
