În ziua de 17 decembrie 2022, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe ES cardinal Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor.

În timpul audienţei, Suveranul Pontif a autorizat Dicasterul să promulge Decretul privind virtuţile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Martin Benedict, medic şi preot al Ordinului Fraţilor Franciscani Minori Conventuali care a devenit astfel Venerabil - adică este recunoscut că a exercitat într-un grad eroic virtuţile creştine.

Martin Benedict s-a născut la 31 iulie 1931 la Galbeni (Bacău) şi a decedat la 12 iulie 1986 la Oneşti. Deschiderea Cauzei de beatificare a avut loc la Oneşti în ziua de 14 aprilie 2007.

Martin Benedict este o figură deosebită pentru dubla vocaţie de medic şi preot trăită în ascuns în contextul dramatic al persecuţiei comuniste împotriva Bisericii Catolice din România. Chiar şi în climatul de clandestinitate, a făcut din spitalul în care şi-a desfăşurat activitatea un loc de evanghelizare. Mereu în slujba bolnavilor, de orice credinţă şi crez, caritatea faţă de Dumnezeu şi aproapele a fost misiunea lui şi scopul ultim al întregii sale vieţi.

De acum înainte Slujitorul lui Dumnezeu Martin Benedict va fi numit "Venerabil".

Pr. Eusebio Bejan, OFMConv.,
vicepostulator