Papa Francisc: Angelus (23 noiembrie 2014)
Iubiţi fraţi şi surori,
La sfârşitul acestei celebrări, doresc să vă salut pe voi toţi care aţi venit să aduceţi omagiu noilor sfinţi, îndeosebi delegaţiilor oficiale din Italia şi din India.
Exemplul celor patru sfinţi italieni, născuţi în provinciile Vicenza, Napoli, Cosenza şi Rimini, să ajute iubitul popor italian să reînsufleţească spiritul de colaborare şi de înţelegere pentru binele comun şi să privească la viitor cu speranţă, în unitate, încrezându-se în apropierea lui Dumnezeu care nu abandonează niciodată, nici chiar în momentele dificile.
Prin mijlocirea celor doi sfinţi indieni, care provin din Kerala, mare ţinut de credinţă şi de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti, Domnul să acorde un nou impuls misionar Bisericii care este în India - care este atât de curajoasă! - pentru ca, inspirându-se din exemplul lor de înţelegere şi de reconciliere, creştinii din India să continue să meargă pe drumul solidarităţii şi convieţuirii fraterne.
Salut cu afect pe cardinali, pe episcopi, pe preoţi, precum şi familiile, grupurile parohiale, asociaţiile şi şcolile prezente. Cu iubire filială ne adresăm acum Fecioarei Maria, Mama Bisericii, Regina sfinţilor şi model al tuturor creştinilor.
Vă doresc o duminică frumoasă, în pace, cu bucuria acestor noi sfinţi. Vă rog, cu stăruinţă, să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu