Papa Francisc: Angelus (17 ianuarie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia din această a doua duminică din Timpul de peste an (cf. In 1,35-42) prezintă întâlnirea lui Isus cu primii săi discipoli. Scena se desfăşoară la râul Iordan, în ziua de după botezul lui Isus. Însuşi Ioan îl indică pe Mesia celor doi cu aceste cuvinte: "Iată mielul lui Dumnezeu!" (v. 36). Şi acei doi, încrezându-se în mărturia Botezătorului, merg în urma lui Isus. El îşi dă seama şi întreabă: "Ce căutaţi?", iar ei îl întreabă: "Învăţătorul, unde locuieşti?" (v. 38).
Isus nu răspunde: "Locuiesc la Cafarnaum sau la Nazaret", ci spune: "Veniţi şi vedeţi" (v. 39). Nu un bilet de vizită, ci invitaţia la o întâlnire. Cei doi îl urmează şi în acea după-amiază rămân cu el. Nu este greu să ni-i imaginăm aşezaţi punându-i întrebări şi mai ales ascultându-l, simţind că inima lor se încălzeşte tot mai mult în timp ce Învăţătorul vorbeşte. Observă frumuseţea de cuvinte care răspund la speranţa lor cea mai mare. Şi dintr-o dată descoperă că, în timp ce în jur se face seară, în ei, în inima lor, explodează lumina pe care numai Dumnezeu o poate dărui. Un lucru care atrage atenţia: unul dintre ei, după şaizeci de ani, sau poate mai mult, a scris în evanghelie: "Erau cam ora patru după-amiază" (In 1,39), a scris ora. Şi acesta este un lucru care ne face să ne gândim: fiecare autentică întâlnire cu Isus rămâne în amintirea vie, nu se uită niciodată. Atâtea întâlniri tu le uiţi, însă întâlnirea adevărată cu Isus rămâne mereu. Şi aceştia, cu mulţi ani după aceea, îşi aminteau şi ora, care le-a schimbat viaţa. După aceea, când ies din această întâlnire şi se întorc la fraţii lor, această bucurie, această lumină iese năvalnic din inimile lor ca un fluviu umflat. Unul dintre cei doi, Andrei, îi spune fratelui Simon - pe care Isus îl va numi Petru atunci când îl va întâlni -: "L-am găsit pe Mesia" (v. 41). Au ieşit siguri că Isus era Mesia, siguri.
Să ne oprim un moment despre această experienţă a întâlnirii cu Cristos care îi cheamă să fie cu el. Fiecare chemare a lui Dumnezeu este o iniţiativă a iubirii sale. El este cel care ia iniţiativa mereu, el te cheamă. Dumnezeu cheamă la viaţă, cheamă la credinţă şi cheamă la o stare deosebită de viaţă: "Eu te vreau pe tine aici". Prima chemare a lui Dumnezeu este aceea la viaţă, cu care ne constituie ca persoane; este o chemare individuală, pentru că Dumnezeu nu face lucrurile în serie. După aceea Dumnezeu cheamă la credinţă şi la a face parte din familia sa, ca fii ai lui Dumnezeu. În sfârşit, Dumnezeu cheamă la o stare deosebită de viaţă: să ne dăruim pe noi înşine în viaţa de căsătorie, în cea a preoţiei sau a vieţii consacrate. Sunt moduri diferite de a realiza proiectul lui Dumnezeu, cel pe care el îl are cu fiecare dintre noi, care este mereu un plan de iubire. Dumnezeu cheamă mereu. Şi bucuria cea mai mare pentru fiecare credincios este să răspundă la această chemare, să se ofere în întregime pe sine însuşi în slujba lui Dumnezeu şi a fraţilor.
Fraţi şi surori, în faţa chemării Domnului, care poate să vină la noi în mii de moduri chiar prin persoane, evenimente fericite şi triste, uneori atitudinea noastră poate să fie de refuz - "Nu... Mi-e frică..." -, refuz pentru că ea ni se pare în contrast cu aspiraţiile noastre; precum şi frica, pentru că o considerăm prea angajantă şi incomodă: "Oh, nu voi reuşi, mai bine nu, mai bine o viaţă mai liniştită... Dumnezeu acolo, eu aici". Însă chemarea lui Dumnezeu este iubire, trebuie să încercăm să găsim iubirea care este în spatele oricărei chemări, şi se răspunde la ea numai cu iubirea. Acesta este limbajul: răspunsul la o chemare care vine din iubire este numai iubirea. La început există o întâlnire, ba chiar, există întâlnirea cu Isus, care ne vorbeşte despre Tatăl, ne face cunoscută iubirea sa. Şi atunci şi în noi apare spontană dorinţa de a-l comunica persoanelor pe care le iubim: "Am întâlnit Iubirea", "l-am întâlnit pe Mesia", "l-am întâlnit pe Dumnezeu", "l-am întâlnit pe Isus", "am găsit sensul vieţii mele". Într-un cuvânt: "L-am găsit pe Dumnezeu".
Fecioara Maria să ne ajute să facem din viaţa noastră o cântare de laudă adusă lui Dumnezeu, ca răspuns la chemarea sa şi ca împlinire umilă şi bucuroasă a voinţei sale. Însă să ne amintim de asta: pentru fiecare dintre noi, în viaţă, a existat un moment în care Dumnezeu s-a făcut prezent mai puternic, cu o chemare. Să ne amintim de asta. Să mergem înapoi la acel moment, pentru ca amintirea acelui moment să ne reînnoiască mereu în întâlnirea cu Isus.
_______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Exprim apropierea mea de populaţiile din insula Sulawesi, în Indonezia, lovită de un cutremur puternic. Mă rog pentru răposaţi, pentru cei răniţi şi pentru cei care au pierdut casa şi locul de muncă. Domnul să-i mângâie şi să susţină eforturile celor care se angajează să ducă ajutor. Să ne rugăm împreună pentru fraţii noştri din Sulawesi, precum şi pentru victimele incidentului aerian petrecut sâmbăta trecută, tot în Indonezia. Bucură-te, Marie...
Astăzi în Italia se celebrează Ziua pentru aprofundarea şi dezvoltarea dialogului dintre catolici şi evrei. Mă bucur pentru această iniţiativă care continuă de peste treizeci de ani şi doresc ca să aducă roade îmbelşugate de fraternitate şi de colaborare.
Mâine este o zi importantă: începe Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Anul acesta tema face referinţă la avertismentul lui Isus: "Rămâneţi în iubirea mea şi veţi aduce rod mult" (cf. In 15,5-9). Luni, 25 ianuarie, vom încheia cu celebrarea Vesperelor în Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", împreună cu reprezentanţii celorlalte comunităţi creştine prezente la Roma. În aceste zile ne rugăm împreună pentru ca să se împlinească dorinţa lui Isus: "Ca toţi să fie una" (In 17,21). Unitatea, care mereu este superioară conflictului.
Adresez salutul meu vouă care sunteţi conectaţi prin mijloacele de comunicare socială. Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
