Papa Francisc: Angelus (15 decembrie 2019)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această a treia duminică din Advent, numită duminica "bucuriei", Cuvântul lui Dumnezeu ne invită pe de o parte la bucurie şi pe de altă parte la conştiinţa că existenţa include şi momente de îndoială, în care se crede cu greu. Bucurie şi îndoială ambele sunt experienţe care fac parte din viaţa noastră.
Invitaţiei explicite la bucurie a profetului Isaia: "Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul" (35,1), se contrapune în Evanghelie îndoiala lui Ioan Botezătorul: "Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?" (Mt 11,3). De fapt, profetul vede dincolo de situaţie: el are în faţa sa oameni descurajaţi: mâini slăbite, genunchi care se clatină, inimi rătăcite (cf. 35,3-4). Este aceeaşi realitate care în orice timp pune la încercare credinţa. Însă omul lui Dumnezeu priveşte dincolo, pentru că Duhul Sfânt face ca inima sa să simtă puterea promisiunii sale, şi el vesteşte mântuirea: "Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! [...] El vine şi vă va mântui" (v. 4). Şi atunci totul se transformă: pustiul înfloreşte, mângâierea şi bucuria pun stăpânire peste cei rătăciţi cu inima, şchiopul, orbul, mutul sunt vindecaţi (cf. v. 5-6). Este ceea ce se realizează cu Isus: "orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună" (Mt 11,5).
Această descriere ne arată că mântuirea învăluie tot omul şi îl regenerează. Însă această nouă naştere, cu bucuria care o însoţeşte, presupune mereu să murim pentru noi înşine şi pentru păcatul care este în noi. De aici derivă chemarea la convertire, care este la baza predicii fie a Botezătorului fie a lui Isus; îndeosebi, este vorba de a converti ideea pe care o avem despre Dumnezeu. Şi timpul Adventului ne stimulează la asta tocmai cu întrebarea pe care Ioan Botezătorul o adresează lui Isus: "Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?" (Mt 11,3). Să ne gândim: toată viaţa Ioan l-a aşteptat pe Mesia; stilul său de viaţă, însuşi trupul său este plăsmuit de această aşteptare. Şi pentru aceasta Isus îl elogiază cu acele cuvinte: dintre cei născuţi din femeie nimeni nu este mai mare decât el (cf. Mt 11,11). Şi totuşi, şi el a trebuit să se convertească la Isus. Ca Ioan, şi noi suntem chemaţi să recunoaştem faţa pe care Dumnezeu a ales s-o asume în Isus Cristos, umil şi milostiv.
Adventul este timp de har. Ne spune că nu este suficient a crede în Dumnezeu: este necesar în fiecare zi să purificăm credinţa noastră. Este vorba de a ne pregăti să primim nu un personaj de poveste, ci pe Dumnezeul care ne interpelează, ne implică şi în faţa căruia se impune o alegere. Pruncul care zace în iesle are faţa fraţilor şi surorilor noştri mai nevoiaşi, a săracilor care "sunt privilegiaţii acestui mister şi, adesea, cei care reuşesc mai mult să recunoască prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru" (Scrisoarea apostolică Admirabile signum, 6).
Fecioara Maria să ne ajute, pentru ca, în timp ce ne apropiem de Crăciun, să nu ne lăsăm distraşi de lucrurile exterioare, ci să facem spaţiu în inimă Celui care a venit deja şi vrea să mai vină ca să vindece bolile noastre şi să ne dea bucuria sa.
_______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă salut pe voi toţi, familii, grupuri parohiale şi asociaţii, care aţi venit din Roma, din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Îndeosebi salut pelerinii din Coreea, din Valencia şi grupul din Rotzo (VI).
Vă salut pe voi, dragi copii, care aţi venit cu statuetele lui Isus Prunc pentru ieslea voastră. Ridicaţi statuetele! Le binecuvântez din inimă. "Ieslea este ca o Evanghelie vie. [...] În timp ce contemplăm scena Naşterii, suntem invitaţi să pornim spiritual la drum, atraşi de umilinţa Celui care s-a făcut om pentru a-l întâlni pe fiecare om. Şi descoperim că El ne iubeşte până acolo încât se uneşte cu noi, pentru ca şi noi să ne putem uni cu El" (Scrisoarea apostolică Admirabile signum, 1).
Peste mai puţin de un an, de la 13 la 20 septembrie 2020, se va celebra la Budapesta al 52-a Congres Euharistic Internaţional. Congresele Euharistice, de peste un secol, amintesc că în centrul vieţii Bisericii este Euharistia. Tema următorului Congres va fi "Izvoarele mele sunt în tine" (Ps 87,7). Să ne rugăm ca "evenimentul euharistic din Budapesta să poată favoriza în comunităţile creştine procese de reînnoire" (Discurs adresat Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale, 10 noiembrie 2018).
Şi urez tuturor o duminică frumoasă şi o bună novenă de Crăciun! Voi, copii, duceţi pruncuşorii pentru iesle şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine! Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu