În perioada 29-31 octombrie, la Oradea, a avut loc seminarul de formare a formatorilor cu tema "Dreptul la educaţie şi informare. Profilul spiritual al educatorului catolic". Acesta a fost organizat de Conferinţa Episcopală Catolică şi Secretariatul Naţional al Învăţământului Catolic din România, în colaborare cu Federaţia Învăţământului Religios din Spania, Comitetul European al Învăţământului Catolic (Bruxelles), Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Comisia Naţională pentru UNESCO. Seminarul s-a aflat la a XI-a ediţie.
Educaţia religioasă este fereastra larg deschisă spre cultură, spre spiritualitatea universală, oferind instrumente de cunoaştere şi modele de formare umană. Colaborarea dintre instituţiile cu profil laic (uman-real) şi teologie oferă premise favorabile pentru desfăşurarea unei practici pedagogice corespunzătoare în România, pentru structurarea unui învăţământ deschis, flexibil, în dialog cu celelalte sisteme de învăţământ ale lumii.
Gazda acestui seminar a fost Episcopia Greco-Catolică de Oradea. Au participat 60 de profesori şi directori ai şcolilor catolice din toate diecezele. Alături de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea şi de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, responsabil cu învăţământul catolic în cadrul Conferinţei Episcopale Române, a fost prezent şi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. Din Dieceza de Iaşi au mai participat pr. Paul Budău, pr. Eduard Coşa şi fr. Antxon Andueza.
Întâlnirea s-a deschis cu un spectacol susţinut de elevii şcolii greco-catolice din Oradea la teatrul din aceeaşi localitate.
În ziua de 30 octombrie, după-amiază, s-a făcut o vizită la Peştera Urşilor şi la mănăstirea franciscană din Holod.
Întâlnirea s-a încheiat duminică, 31 octombrie, cu celebrarea solemnă a sfintei Liturghii, în cadrul căreia a fost hirotonit un preot pentru Episcopia Greco-Catolică de Oradea şi au făcut admiterea la ordinul sacru al diaconatului şapte tineri de la Seminarul din Oradea.
