În perioada 9-11 aprilie 2014, la Oradea a avut loc Olimpiada Naţională de Religie Catolică, etapa naţională, pentru clasele VII-XII. Din Dieceza de Iaşi, au participat 44 de elevi, 28 elevi de la teoretic şi 16 elevi de la teologic.
Evenimentul a adunat elevi din toată ţara, la cele două nivele, teoretic şi teologic (religie şi vocaţional), care cu bucurie şi speranţă aşteptau momentul testării cunoştinţelor.
Festivitatea de deschidere a avut loc joi, 9 aprilie, la ora 18.00, la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din Oradea. PS Virgil Bercea, preşedintele onorific al comisiei olimpiadei, a urat bun venit şi i-a încurajat pe toţi participanţii. Cuvântul inspectorului şcolar general din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, prof. Cătălin Pîslaru, a fost citit de către pr. Florin Negruţiu, inspector de religie al Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Au mai luat cuvântul prof. Daniel Negrean, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor; pr. Alexandru Buzalic, preşedintele executiv al comisiei de olimpiadă, şi prof. Andrei Cristea, directorul Liceului Greco-Catolic "Iuliu Maniu".
În a cea de a doua parte a festivităţii de deschidere a fost prezentat un spectacol artistic realizat de elevii liceului gazdă.
Înainte de susţinerea probei scrise, elevii participanţi şi profesorii au participat la sfânta Liturghie celebrată în Capela "Sfinţii Trei Ierarhi" a Seminarului Teologic Greco-Catolic.
După-amiază, în timp ce se aşteptau rezultatele, olimpicii împreună cu profesorii însoţitori au făcut un tur al oraşului cunoscând astfel cele mai importante, reprezentative repere turistice ale oraşului Oradea.
Olimpiada Naţională de Religie s-a încheiat cu mulţumiri aduse lui Dumnezeu la sfânta Liturghie.
Înmânarea diplomelor, de către PS Virgil Bercea şi dl. Daniel Negrean, Inspector Şcolar General, a adus multe bucurii pentru unii, dar şi speranţă pentru alţii.
Din Dieceza de Iaşi, au participat 44 de elevi, 28 elevi de la teoretic şi 16 elevi de la teologic.
Munca deopotrivă a elevilor, profesorilor, familiilor, dar şi a preoţilor din comunităţile din care provin elevii a efortului tuturor, a susţinerii din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, a fost concretizată prin obţinerea unor rezultate deosebite:
Premiul I:
- clasa a VII-a: Encuţ Emilia - Liceul Teoretic "Lascăr Rosetti" Răducăneni, jud. Iaşi, nota 10;
- clasa a VIII-a: Petrişor Iosif Marcelin - Şcoala Gimnazială Tămăşeni, jud. Neamţ, nota 10;
- clasa a IX-a: Popescu C.V. Olga-Teodora - Colegiul Naţional "Gh. Vrănceanu" Bacău, nota 10;
- clasa a IX-a: Patraşcu A. Iulian-Iustin - Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Oneşti, nota 9,85;
- clasa a XI-a: Ghervase A. Irina-Mădălina - Colegiul Naţional "Gh. Vrănceanu" Bacău, nota 10;
- clasa a XI-a: Bârsan V. Iosif Alexandru - Liceul Teologic Romano Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" Roman, jud. Neamţ, nota 10;
- clasa a XII-a: Fercu I. Gabriela - Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Bacău, nota 9,90;
- clasa a XII-a: Ilinca S. Marius Cornel - Liceul Teologic Romano Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" Roman, jud. Neamţ, nota 9,20
Premiul al II-lea:
- clasa a VII-a: Dragan I. Silvia-Daniela - Şcoala Gimnazială nr.10, Bacău, nota 9,50;
- clasa a VIII-a: Andrei Theodora Veronica - Şcoala Gimnazială "Anastasie Panu", jud. Vaslui, nota 9,50;
- clasa a X-a: Stredie Anca - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Suceava, nota 9,70
- clasa a X-a: Cojocaru A. Gabriel Lucian - Liceul Teologic Romano Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" Roman, jud. Neamţ, nota 9,70;
- clasa a XI: Petrişor Emanuel - Liceul Pedagogic "Vasile Lupu" Iaşi, nota 9,80;
- clasa a XII-a: Jitaru D. Eusebiu Ionuţ - Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Oneşti, nota 8,50
Premiul al III-lea:
- clasa a VII-a: Toma M. Iulia - Şcoala Gimnazială Gherăeşti, jud. Neamţ, nota 9,30;
- clasa a IX-a: Fechet Ionela-Paula - Liceul Teoretic "Bogdan Vodă" Hălăuceşti, jud. Iaşi, nota 9,55
- clasa a X-a: Antal-Burlacu I. Laura - Colegiul Naţional "Gh. Vrănceanu" Bacău, nota 9,5;
- clasa a X-a: Ghirculesei M. Andrei-Laurenţiu - Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Oneşti, nota 9,40;
- clasa a XI-a: Croitoru Bianca Ştefania - Colegiul Naţional "Cuza Vodă" jud. Vaslui, nota 9,40;
- clasa a XI-a: Chenciu A. Ionuţ - Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Oneşti, nota 9,65;
- clasa a XII-a: Pal Claudia-Eleonora - Liceul Pedagogic "Vasile Lupu" Iaşi, nota 8,40
Menţiune:
- clasa a IX-a: Griţcu Cristian - Liceul Pedagogic "Vasile Lupu" Iaşi, nota 9,10;
- clasa a XI-a: Badale Ionela-Sabina - Colegiul "Alexandru Cel Bun" Gura Humorului, Jud.Suceava, nota 9,10;
- clasa a XI-a: Netedu E. Alexandru Mircea - Colegiul Naţional Catolic "Sf. Iosif" Bacău, nota 9,55
- clasa a XII-a: David A. Eduard Cristian - Colegiul Naţional Catolic "Sf. Iosif" Bacău, nota 8,20.
Iată câteva din impresiile participanţilor:
"Această experienţă a fost unică şi de neuitat. E minunat să vezi atâţia elevi care transmit parfumul iubirii Tatălui ceresc, care nu uită că sunt creştini şi prin timpul acordat studiului pentru această olimpiadă, dovedesc că Dumnezeu e iubirea şi fericirea supremă, iar prin această activitate e un mod de a se apropia de el mai mult. Cred că scopul esenţial al acestei olimpiade nu este câştigul, ci punerea în practică a lucrurilor pe care le învaţă fiecare participant atât în familie, societate, cât şi în Biserică. Pot spune că pentru mine această olimpiadă a fost una dintre cele mai mari realizări din viaţa mea de până acum şi mai ales mă bucur că am cunoscut oameni frumoşi care merită tot respectul. Împreună am aşteptat cu multe emoţii rezultatele olimpiadei. Fiecare îşi dorea să aibă un premiu, însă ne gândeam la cuvintele pline de speranţă ale Preasfinţitului Virgil Bercea care ne-a încurajat spunându-ne că noi deja suntem sus şi că Dumnezeu ne iubeşte. Trebuie să menţionez că profesorii însoţitori ne-au sprijinit şi încurajat foarte mult. Şi desigur mai cred că trebuie, noi toţi, să-i mulţumim Domnului pentru ocazia oferită". (Gabriela Fercu, Bacău)
"Sincer, nu cred că există o răsplată mai bună şi mai valoroasă pentru munca depusă pentru a ajunge până aici, la etapa naţională a Olimpiadei de Religie decât experienţa acumulată, persoanele minunate pe care am avut ocazia să le cunosc, plăcerea de a vizita oraşul Oradea, emoţiile îndurate până la afişarea rezultatelor şi nu în ultimul rând bucuria cu părinţii, profesorii, prietenii, colegii de clasă, de cameră. Aceste minunate zile mi-au umplut mintea numai de gânduri bune şi dorinţa de a lua totul de la capăt anul viitor". (Silvia Drăgan, Bacău)
"Aceste zile au fost o experienţă frumoasă pentru mine. Fiind în clasa a XII-a m-am gândit că nu voi mai avea ocazia să trăiesc astfel de momente şi am încercat să mă bucur de aceste zile pentru a rămâne cu amintiri frumoase. Cred că indiferent de rezultatele obţinute, important este că am ajuns până aici. Faptul că am participat la Olimpiada Naţională de Religie, este o cinste pentru noi şi trebuie să ne bucurăm că prin această participare am adus slavă lui Dumnezeu care lucrează atât de frumos prin fiecare dintre noi. Olimpiada a fost o ocazie bună de a ne cunoaşte între noi, dar mai ales o bucurie mare pentru Domnul văzând cum atâţia copii se întrec în a-l cunoaşte mai bine." (Claudia Eleonora Pal, Iaşi)
"Zilele acestea au fost foarte plăcute. Mă bucur că am avut şansa să particip la această olimpiadă. Oraşul Oradea mi-a plăcut nespus! M-a impresionat turul oraşului. Deşi emoţiile şi-au spus cuvântul mai ales în momentul susţinerii probei, experienţa nu o voi uita niciodată!" (Luiza Vârgă, Iaşi)
"Olimpiada Naţională de Religie 2014 s-a conturat a fi o experienţă de neuitat evidenţiată prin seriozitatea îmbinată de umorul, deliciul artistic satisfăcut de minunatul municipiu, al Oradei, şi împlinirea spirituală obţinută în urma participării la sfintele Liturghii în stil latin şi oriental". (Olga Popescu, Bacău)
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această nouă experienţă din viaţa mea. Întâlnirea cu ambientul greco-catolic, cu persoane noi m-a îmbogăţit profesional şi spiritual,experimentând totodată bogăţia diversităţii riturilor în unica Biserică a lui Cristos". (Ciprian Mihoc, Iaşi)
"Experienţa de la Oradea a fost una deosebită. Deşi a fost a doua oara când am participat la această etapă emoţiile nu au fost puţine. M-am bucurat că i-am revăzut pe unii dintre participanţii de anul trecut şi că am cunoscut pe alţii noi. M-am simţit ca într-o familie". (Theodora Veronica Andrei, Huşi)
"Au fost zile de vis, plăcute. M-am măsurat cu visul şi nu am ieşit învins! A fost a treia oară când am participat la Olimpiada Naţională de Religie, dar am reuşit să constat că repetabilul devine inovator" (Marius Ilinca, Roman)
"După încă o experienţă obţinută la această Olimpiadă de Religie consider că am acumulat în primul rând un set de cunoştinţe şi în plus prieteni noi. Am fost încântată să vizitez oraşul Oradea care are unicitatea lui, oamenii care sunt atât de primitori, ne-au primit cu multă căldură în cetatea lor. Sunt fericită de rezultatele mele cât şi a colegilor mei şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru înţelepciunea dăruită care m-a ajutat de-a lungul pregătirii mele. Sper să retrăim aceste momente".
(Bianca Ştefania Croitoru, Huşi)
"Aceste trei zile au reprezentat pentru mine o nouă experienţă. A fost o ocazie de a-mi face noi prieteni, dar şi de a avea un rezultat deosebit. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat şi că este cu mine mereu". (Iosif Bârsan, Roman)
"Din punctul meu de vedere, experienţa trăită la Oradea a fost una de neuitat. Aici am întâlnit olimpici naţionali la religie din toate zonele României, împrietenindu-mă cu ei. M-am simţit onorată de privilegiul de a participa la Olimpiada Naţională de Religie alături de aceşti elevi minunaţi. Vizitarea oraşului Oradea mi-a provocat o mare bucurie, căci, în opinia mea, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României. Mi-aş dori ca această experienţă să se repete". (Adriana Farcaş, Faraoani)
"A fost o plăcere deosebită pentru mine să particip la acest concurs minunat, unde am cunoscut oameni deosebiţi. O experienţă minunată pe care nu o voi uita şi care cu siguranţă mă va ajuta" (Vincent Ostrovschi, Suceava)
"Este un lucru extraordinar pentru mine să iau parte la un asemenea eveniment, la o olimpiada naţională, pentru că aici nu este numai spiritul de concurenţă dar mai ales o adevărată prietenie care s-a legat între noi. A fost un timp de bucurie, de zâmbete, dar să nu uităm rugăciunea. Pentru mine scopul principal a fost nu de a câştiga un premiu, ci de a câştiga un prieten". (Emanuel Petrişor, Iaşi)
"A fost o experienţă frumoasă în care am cunoscut oameni noi şi am împărtăşit momente frumoase. Dincolo de emoţiile Olimpiadei, mi-a plăcut în mod deosebit vizita în oraş şi nu doar datorită arhitecturii impresionante a oraşului şi a istoriei acestuia, ci şi datorită atmosferei plăcute din interiorul grupului. Mulţumesc tuturor celor care au făcut ca Olimpiada să fie posibilă!" (Laura Antal, Bacău)
"Ca profesor, să fac parte din lotul naţional al Olimpiadei de Religie a fost o revelaţie. Am văzut cum sămânţa Cuvântului încolţeşte în mintea şi viaţa tinerilor de astăzi. Aceştia pot fi inteligenţi, bucuroşi, prietenoşi, frumoşi la chip, suflet şi la minte. Pentru profesori a fost un examen greu. Să delimitezi primele trei premii şi menţiunea între notele 9,30 şi 10 e o adevărată responsabilitate la care am cerut contribuţia Duhului Sfânt. Felicitări tuturor: elevi, profesori organizatori, însoţitori şi colaboratori. A fost o experienţă foarte frumoasă!" (prof. Mariana Sofronie, Roman)
Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli
