În ziua în care la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti se celebrează amintirea apariţiilor sfintei Fecioare Maria la Fatima, 13 iulie 2018, la sfânta Liturghie de la ora 18.30 s-a celebrat şi prima profesiune a două noi membre ale fraternităţii locale a Ordinului Franciscan Secular, celebrare la care au participat, pe lângă membrii fraternităţii, şi alţi cinstitori ai sfintei Fecioare şi ai fericitului Ieremia.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de custodele fraţilor capucini, fr. Lucian-Iosif Dumea, care, în cuvântul său de învăţătură, a scos în evidenţă importanţa fraţilor şi surorilor Ordinului Franciscan Secular în spiritualitatea şi slujirea franciscană şi a încredinţat neoprofesele mijlocirii şi ocrotirii sfintei Fecioare, a sfântului Francisc şi a fericitului Ieremia, patronul fraternităţii locale.
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 iulie: Oneşti: Profesiune în Ordinul Franciscan Secular
