Primul Capitul Electiv al Custodiei "Fericitul Ieremia" a Fraţilor Capucini a început luni, 28 iulie 2008, la ora 12.30, în cripta Sanctuarului "Fericitul Ieremia" din Oneşti, cu o celebrare solemnă rituală, prezenţi fiind 25 de fraţi veniţi din diferitele convente ale custodiei, dar şi de la Napoli (Italia).
Preşedintele comisiei capitulare este părintele Leonardo Izzo, provincialul Fraţilor Minori Capucini de Napoli.
Fraţii adunaţi pentru prima dată în jurul fericitului Ieremia vor alege viitorii superiori ai fraţilor pentru următorul mandat de trei ani, mai exact custodele şi cei doi consilieri. De asemenea, se va discuta despre viaţa şi activitatea fraţilor şi, dacă va fi cazul, vor fi propuse anumite moţiuni spre dezbatere.
Lucrările vor continua după un program specific, încheindu-se la 31 iulie cu proclamarea noilor superiori ai custodiei din România.
Pr. Eugen Giurgică, OFMCap.
