"Numărul anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci" (Ps 90,10).

În preajma împlinirii a 33 de ani de la ridicarea la cinstea altarelor a fericitului Ieremia, Fraţii Capucini din România au avut un alt motiv de bucurie: împlinirea a 80 de ani de viaţă de către fr. Ubaldo Oliviero, rectorul sanctuarului din Oneşti şi primul custode al Custodiei "Fericitul Ieremia".

La agapa fraternă, pe lângă fraţii capucini veniţi de la Roman şi Slobozia, au participat şi unii dintre părinţii parohi din Oneşti şi împrejurimi, ca un semn de prietenie şi de apreciere faţă de sărbătorit şi de apostolatul său, iar la sfânta Liturghie de la ora 18,30, fr. Ubaldo a mulţumit Domnului pentru darul vieţii şi celor prezenţi pentru participare şi urări, iar l-a sfârşit le-a dăruit binecuvântarea Domnului.

Cei 80 de ani împliniţi la 25 octombrie de către "patriarhul capucinilor români" vorbesc de la sine, îmi permit aici doar un scurt rezumat:

- 60 de ani de profesiune călugărească. În toţi aceşti ani consacraţi Domnului, 53 de ani i-a trăit ca preot, 40 de ani ca misionar (16 în Brazilia, 24 în România);

- În cei 24 de ani petrecuţi în România, fr. Ubaldo a lăsat brazde adânci în ţarina Domnului: finalizarea sanctuarului de la Oneşti; conventul din Oneşti, sediu al unor realităţi complexe (Curia Custodială, Convent, Liceul Catolic); conventele din Nehoiu, Borzeşti şi Roman; obţinerea şi aducerea acasă a moaştelor fericitului Ieremia.

Fraţii Capucini reînnoiesc cele mai sincere urări de sănătate, viaţă lungă şi plinătatea binecuvântărilor cereşti!

Fr. Petre-Marian Ianoş şi confraţii capucini

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 octombrie: Oneşti: Jubileul de 80 de ani al pr. Ubaldo Oliviero