Oneşti: Invitaţie la Marşul credinţei
Urmând îndemnul Bisericii, care se roagă în acest an cu familia, pentru familie şi în familie, Surorile lui Isus Răscumpărătorul din Oneşti - Slănic Moldova organizează, în noaptea de 13 august 2011, pe străzile oraşului Oneşti, la a cincea ediţie a Marşului Credinţei.
Rugăciunea, lauda şi ispăşirea adusă lui Dumnezeu, din această noapte, are ca temă cuvintele "Nu te teme" şi va fi însoţită de marile figuri de sfinţi, ca fericitul Ieremia, Sfânta Familie de la Nazaret, sfinţii apostoli Petru şi Paul şi un moment de adoraţie în faţa preasfântului sacrament, la casa "Buna Vestire" a surorilor.
Un moment de relaxare printr-un mini spectacol clovn organizat de un grup de tineri voluntari italieni va încheia această noapte de rugăciune.
Aşteptăm pe toţi cei care vor să se unească cu noi, în gând, în trup şi în suflet pentru ca Domnul să fie lăudat, cinstit şi adorat.
Sora Florentina Gherguţ, SIR