Părintele Ubaldo Oliviero, rectorul sanctuarului "Fericitul Ieremia" din Oneşti, adresează tuturor invitaţia de a participa la sărbătoarea hramului acestui sanctuar, în ziua de vineri, 8 mai 2009, amintind şi de primul aniversar al întoarcerii fericitului Ieremia, care va fi sărbătorit la 31 mai. Redăm textul scrisorii trimise de părintele Oliviero.
*
Preaiubiţilor, încă o dată vă trimitem o scrisoare prin care vă invităm la sanctuarul nostru.
De data aceasta este pentru a vă invita pe toţi în jurul protectorului nostru, fericitul Ieremia.
Anul acesta celebrăm amintirea sa în ziua în care cade sărbătoarea, la 8 mai. Aşa vom face şi în viitor: prin această iniţiativă vrem să amintim tuturor această dată atât de importantă pentru Biserica noastră locală.
Apoi, anul acesta este primul an în care celebrăm solemn hramul său avându-l prezent în mijlocul nostru. Anul trecut, chiar în această zi, începea drumul său de reîntoarcere în patrie. Acum îl avem între noi, aici, la Oneşti, şi vă invităm, sau mai bine zis, el vă invită la această celebrare. Vă invităm pe toţi, preoţi, persoane consacrate, laici; pe toţi aceia care au la inimă binele spiritual, care se simt oprimaţi de atâtea dureri fizice, morale sau spirituale. Fericitul Ieremia este aici şi-i aşteaptă pe toţi, mici şi mari, bărbaţi şi femei, sănătoşi sau bolnavi, în grupuri sau singuri: veniţi la mormântul său şi depuneţi la picioarele lui cererile şi necesităţile voastre şi, de ce nu, aspiraţiile şi bucuriile voastre.
În ziua sărbătorii, pe 8 mai, vineri, va fi o Liturghie la ora 6.45; apoi, la ora 10.30, va avea loc Liturghia solemnă a hramului, urmată de inaugurarea Sălii "Pr. Eduard Sechel" şi de binecuvântarea "Pâinii fericitului Ieremia", iar la ora 19.00 va fi o Liturghie de încheiere a sărbătorii.
Îi rugăm pe conducătorii grupurilor de pelerini ca în aceste zile, ca de altfel şi în alte momente, să ne anunţe din timp prezenţa lor. Aşteptăm ca din fiecare localitate sau decanat să poată veni aceste grupuri organizate sau neorganizate.
Fericitul Ieremia îi aşteaptă pe toţi acasă la el: veniţi să vă întâlniţi cu el! Veniţi să vorbiţi cu el! Acum el este cu noi, este în mijlocul nostru, să nu-l lăsăm singur! El a venit la noi "pentru a se întâlni cu prietenii săi", iar noi suntem prietenii săi şi-i vom arăta acest lucru dacă mergem la el, dacă mergem să-l vizităm. Veniţi, Ieremia vă aşteaptă!
Şi noi, fraţii, vă aşteptăm cu bucurie, pentru a ne bucura împreună de aceste momente pe care Domnul ni-i le va oferi.
În Cristos,
Fr. Ubaldo Oliviero, rector, şi confraţii
* * *
N.B. 31 mai 2009: Primul aniversar al întoarcerii fericitului Ieremia.
Celebrări:
- 30 mai - Sfânta Liturghie la ora 6.45, iar la ora 19.00 sfânta Liturghie şi veghe de rugăciune;
- 31 mai - Sfânta Liturghie la ora 9.30, iar la ora 19.00 sfânta Liturghie urmată de procesiunea cu statuia fericitului Ieremia.
* * *
Sanctuarul Diecezan "Fericitul Ieremia"
Bd. Belvedere, 7
601091-Oneşti, jud. Bacău
tel. 0234/321100, 0751694779
e-mail: [email protected]