"Eu caut, Doamne, faţa ta" - un drum al inimii către Dumnezeu! Aşa a fost Întâlnirea diecezană a adulţilor din Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif", desfăşurată sâmbătă, 9 mai 2026, la Oneşti, în Parohia "Sfinţii Petru şi Paul", reunind 220 de adulţi, membri şi simpatizanţi, care au răspuns invitaţiei de a participa şi a trăi o zi de comuniune ca într-o familie unită în sărbătoare!
Au fost prezente grupuri din 18 parohii, din zonele Roman şi Bacău, care în ciuda vremii ploioase, au demonstrat că niciun obstacol nu îi poate împiedica să se întâlnească şi să aprofundeze tema propusă: "Eu caut, Doamne, faţa ta" şi mottoul preluat din Psalmul 37,5 - "Încredinţează-i Domnului calea ta şi încrede-te în el".
A fost un prilej de reflecţie profundă asupra modului în care fiecare creştin este chemat să-l caute şi să-l descopere pe Dumnezeu în propria viaţă. Cu ajutorul şi sprijinul membrilor consiliului diecezan prezenţi şi a asistenţilor spirituali, această zi a fost o sărbătoare!
Totul a început cu rugăciunea propusă de părintele vicar Alexandru Albu, urmată de salutul părintelui paroh şi decan, părintele Iosif Dămătăr, cu experienţă în Acţiunea Catolică, fiind pentru mai bine de 25 de ani asistent al sectorului adulţi pentru zona Bacău, salutul preşedintelui diecezan, Marius Balint, al asistentului spiritual general, părintele Francisc Fărcăşel, prezentarea membrilor Consiliului diecezan prezenţi la întâlnire şi a grupurilor parohiale participante.
Momentul formativ susţinut de părintele Vasile Petrişor, asistentul spiritual al sectorului adulţi pentru zona Roman, a adus în atenţia tuturor adevărul esenţial că, înainte de toate, este important să ştim ce căutăm. Într-o lume în care omul este adesea tentat să urmeze modele impuse sau să trăiască după aşteptările altora, am fost invitaţi să redescoperim faptul că fiecare persoană este unică, creată în mod irepetabil de Dumnezeu. Nu suntem fotocopii ale altora, ci purtăm în noi un chip unic, modelat de iubirea Creatorului. Iar chipul lui Dumnezeu este un chip frumos, plin de lumină şi de viaţă. Pornind de la această idee, părintele a subliniat că tot ceea ce purtăm în interiorul nostru se reflectă şi în exterior. Omul care îl caută sincer pe Dumnezeu transmite pace, speranţă şi bunătate. De aceea, creştinul este chemat să cultive o inimă curată şi o privire pozitivă asupra vieţii şi să aibă încredere că nimic nu este întâmplător şi că există un Dumnezeu care veghează permanent asupra drumului nostru. Un alt gând profund al întâlnirii a fost acela al "casei" - acel loc unic spre care tinde sufletul nostru. "Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut..." devine strigătul omului care doreşte să ajungă acasă, în prezenţa lui Dumnezeu. În adâncul inimii, fiecare dintre noi caută acest loc al iubirii, al păcii şi al apartenenţei. Dorul după Dumnezeu devine astfel dorul după adevăra noastră casă. În acelaşi timp, participanţii au fost îndemnaţi să evite pericolul narcisismului, al unei vieţi centrate exclusiv asupra propriei persoane. A vedea chipul lui Dumnezeu implică ieşirea din sine şi deschiderea spre ceilalţi, spre frumuseţea creaţiei şi spre lucrarea discretă a harului în viaţa de zi cu zi. Dumnezeu poate fi descoperit în lucrurile mărunte, în oamenii pe care îi întâlnim, în fiecare inimă care poartă dorul după el.
Părintele Vasile a accentuat şi faptul că relaţia cu Dumnezeu nu poate rămâne una superficială sau formală. Suntem chemaţi să ne îndrăgostim de Dumnezeu, să ne înflăcărăm inimile pentru el şi să-l căutăm cu sinceritate, asemenea Fericitului Ieremia, în rugăciune şi în viaţa sacramentală. La Sfânta Liturghie nu venim din obişnuinţă, ci cu o intenţie, cu dorinţa sinceră de a-l întâlni pe Domnul şi de a-i permite să transforme viaţa noastră.
Am parcurs apoi, ghidaţi de părintele Claudiu Cocuţ, asistentul spiritual al sectorului adulţi pentru zona Bacău, Calea Luminii, drumul glorios al lui Cristos la care au fost implicaţi în rugăciune acţionarii inimoşi.
A urmat momentul central al zilei, Sfânta Liturghie, concelebrată de asistenţii spirituali prezenţi, iar la predică părintele Francisc Fărcăşel, asistentul spiritual general, a expus aprofundarea textelor biblice ale zilei. Recomandarea primită a fost să ducem şi noi vestea cea bună. Orice plan pe care îl facem să fie bun pentru Biserică. Orice moment de formare să ne descopere faţa adevărată a lui Cristos şi tot ceea ce facem, să facem în slujba lui Cristos! Să nu uităm niciodată ce ne-a spus Cristos: să stăm şi să fim în prezenţa lui, ca să-i descoperim chipul, care este iubirea revărsată din belşug pe drumul Calvarului şi pe cruce. Să nu rămânem doar la greutăţile zilnice, ci să privim la lumina de după mormânt, la Cristos înviat şi la destinaţia finală care este cerul.
Nu a lipsit prânzul copios pregătit de membrii Acţiunii Catolice din parohia gazdă şi momentul recreativ la care au fost implicate parohiile prezente şi invitaţii parohiali: tinerii interpreţi care au cântat împreună compoziţii proprii şi domnul Costel Costea care ne-a încântat prin abilitatea de a mânui şi transforma mai multe instrumente muzicale într-o pasiune care înveseleşte pe oricine ascultă.
Dumnezeu să răsplătească munca tuturor celor care au contribuit ca întâlnirea diecezană să fie atât de frumoasă!
Această zi de comuniune şi formare a reamintit tuturor că Dumnezeu ne-a creat unici şi că el rămâne sprijinul şi pilonul vieţii noastre. A-l căuta pe Dumnezeu înseamnă a învăţa să vedem cu inima, să descoperim prezenţa sa în fiecare clipă şi să trăim cu încrederea că el ne conduce paşii. Numai apropiindu-ne de el putem descoperi adevărata frumuseţe a propriei existenţe şi pacea după care sufletul nostru tânjeşte neîncetat.
Simona Enăşoaie
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 mai: Oneşti: Întâlnirea diecezană a adulţilor din Acţiunea Catolică
