Oneşti: Concursul interdisciplinar de eseuri şi creaţie religioasă "Episcop martir Anton Durcovici", etapa interjudeţeană
Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti şi Fraţii Capucini au găzduit sâmbătă, 14 mai 2022, Concursul interdisciplinar de eseuri şi creaţie religioasă "Episcop martir Anton Durcovici", etapa interjudeţeană sau diecezană. A fost cea de-a VII-a ediţie, realizată după o întrerupere de 2 ani, din cauza pandemiei.
Concursul a început dis de dimineaţă cu sosirea participanţilor din majoritatea zonelor Moldovei (din zona Iaşiului, a Huşiului, din zona Bacăului, Romanului sau, mai de aproape, de pe Valea Trotuşului).
La ora 9.45 a avut loc deschiderea concursului, în jurul Fericitului Ieremia, în cripta sanctuarului diecezan din Oneşti, cu o rugăciune şi un cuvânt de bun venit din partea pr. Gheorghe Cojocaru, paroh de Oneşti "Sfinţii Ap. Petru şi Paul" şi decan de Trotuş. Sfinţia Sa a urat mult succes participanţilor şi i-a invitat şi la o trăire autentică a ceea ce vor aşeza pe hârtie în acea zi. A urmat salutul directorului şcolii gazdă, prof. Ioan Paliştan, şi al pr. Petru Sebastian Tamaş, inspector diecezan, care a transmis salutul episcopilor de Iaşi, Mons. Iosif Păuleţ şi Mons. Petru Sescu, şi a prezentat pe scurt programul concursului, urând, la rându-i, mult succes participanţilor.
Elevii au concurat apoi pe trei secţiuni: concursul de cunoştinţe religioase, creaţie literar-religioasă (eseuri şi poezie) şi desene. În jurul orei 10.30, cei circa 70 de elevi prezenţi au realizat lucrarea scrisă, la secţiunea creaţie literară şi la concursul de religie. În acelaşi timp, o comisie formată din profesori de religie şi profesori de educaţie plastică (de la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" şi Şcoala Gimnazială "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", Oneşti) au evaluat cele peste 180 de lucrări expuse deja pe holul cel mare al şcolii gazdă.
Ora prânzului ne-a regăsit în jurul unei mese bogate şi calde oferită cu multă bucurie de Fraţii Capucini din Oneşti, în sala de festivităţi a liceului.
După prânz, în jurul orei 13.15, elevii şi însoţitorii lor au plecat spre cartierul oneştean Borzeşti unde au putut admira frumoasa Biserică Voievodală a lui Ştefan cel Mare, construită (după spusele istoricilor) în amintirea naşterii sale aici, la Borzeşti. Vizita în biserică şi la muzeul din Ansamblul Borzeşti au fost posibile datorită pr. Petrică Cautiş, preot paroh, care, cu multă mărinimie, ne-a oferit şi multe detalii despre istoricul şi însemnătatea locului. A urmat vizita la muzeu unde elevii au putut admira diferitele piese de mobilier bisericesc, icoane şi obiecte de cult ale vechii biserici, dar şi adunate de prin zonă.
Ultimul moment al ediţiei oneştene a Concursului "Anton Durcovici" a fost tot un moment recreativ şi a constat în vizitarea Sanctuarului Diecezan "Fericitul Ieremia", unde, mulţumită fraţilor Albert Goşman şi Ciprian Vacaru, elevii şi însoţitorii lor au putut vedea Oneştiul de la cei 65 de metri ai turnului, dar şi cele 13 clopote care bat oră de oră în acest loc.
A fost o zi intensă pe care, îndrăznim să credem, tinerii prezenţi o vor păstra vie în memoria lor ca pe una plăcută şi demnă de a fi repetată.
Noi, organizatorii, profesorii de religie ai zonei Oneşti şi fraţii capucini, directorii celor două şcoli oneştene, partenere în acest proiect (Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" şi Şcoala Gimnazială "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" din Oneşti), vă aşteptăm din nou la Oneşti atunci când vom fi onoraţi din nou să găzduim un nou concurs în cinstea episcopului nostru martir, Anton Durcovici. Până atunci, să ne revedem cu: Pace şi bine! Cristos a înviat!
Prof. Cristian Scripcaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 mai: Oneşti: Concursul interdisciplinar de eseuri şi creaţie religioasă "Episcop martir Anton Durcovici", etapa interjudeţeană. Foto: pr. Ciprian Vacaru, OFMCap