La Centrul de spiritualitate franciscano-capucină şi activităţi ecumenice din Oneşti s-a desfăşurat în zilele 27-29 mai 2011 cel de-al doilea capitul naţional electiv al Ordinului Franciscan Secular (O.F.S.) pentru alegerea noului consiliu naţional O.F.S.
În cadrul acestor zile s-au ţinut meditaţii asupra vieţii fraterne si de trăire a carismei franciscane în mijlocul familiei şi în societatea de astăzi. Au fost prezenţi circa 50 de miniştri ai fraternităţilor locale din cele trei regiuni ale României (Moldova-Muntenia, Transilvania de Vest şi Transilvania de Est) de limbă română şi de limbă maghiară. Au fost prezentate întregii adunări fraternităţile şi diferitele activităţi prin care fiecare fraternitate exprimă şi trăieşte carisma franciscană.
Capitulul a fost condus de Giuseppe Faila în calitate de preşedinte, delegat al ministrului general O.F.S., ministru naţional al Italiei şi consilier internaţional, pr. Fabrizio Ciampicalli O.F.M., delegat al asistentului spiritual general şi asistent naţional O.F.S. Italia, Vincenzo Picciano, consilier naţional şi econom naţional O.F.S. Italia.
A fost realeasă în slujirea de ministră naţională Celina Frâncu din fraternitatea Cluj şi alţi şase membri ca şi consilieri pentru diferitele sarcini ale consiliului de slujire a întregii fraternităţi naţionale.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate harurile primite în aceste zile şi că l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra tuturor participanţilor luminându-i în a alege după voinţa lui Dumnezeu.
Fr. Eugen Giurgică, OFMCap.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 mai: Oneşti: Capitol naţional electiv al Ordinului Franciscan Secular
