onesti mir 2 august 2026.jpg

După aproape un an de pregătire spirituală, candidații și-au reînnoit făgăduințele de la Botez, mărturisindu-și credința înainte de a primi darurile Duhului Sfânt, prin ungerea cu Sfânta Crismă și impunerea mâinilor episcopului.

În cuvântul de învățătură, PS Anton Coșa i-a invitat pe candidați să se imagineze în Cenacol, alături de apostoli și de Sfânta Fecioară Maria, acolo unde, la Rusalii, Duhul Sfânt s-a coborât asupra Bisericii sub chipul limbilor de foc. Printr-un gest simbolic, episcopul i-a ajutat pe copii să retrăiască acel moment, subliniind că și pentru ei această zi reprezintă „Rusaliile personale”, în care Duhul Sfânt vine să-i întărească și să-i transforme în martori ai lui Cristos.

Pornind de la exemplul apostolilor, care au trecut de la teamă la curaj prin puterea Duhului Sfânt, episcopul le-a amintit adolescenților și tinerilor că sacramentul Mirului marchează începutul unei noi etape în viața lor de credință. Ei sunt chemați să fie creștini maturi, convinși și consecvenți, capabili să mărturisească evanghelia fără teamă, în familie, la școală și în societate.

În încheiere, adresându-se candidaților, i-a îndemnat să nu rămână simpli spectatori, ci să fie tineri activi, implicați în viața comunității și în misiunea de evanghelizare, evocând îndemnul Papei Francisc adresat tinerilor de a nu deveni „tineri ai divanului”. De asemenea, părinților și nașilor le-a reamintit că misiunea lor nu se încheie odată cu celebrarea Mirului, ci continuă prin însoțirea și susținerea spirituală a copiilor și finilor lor.

La finalul celebrării, un reprezentant al celor miruiți și-a exprimat recunoștința față de PS Anton Coșa pentru prezența și slujirea sa, față de părintele paroh Iosif Dămătăr și față de părintele vicar Alexandru Albu, pentru strădania de a pregăti cat mai bine candidații, precum și față de toți cei care au contribuit la pregătirea acestei sărbători. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să-i călăuzească pe cei 93 de adolescenți și tineri, pentru ca darurile primite în această zi să rodească în viața lor și să-i transforme în adevărați martori ai lui Cristos.

Lucia Penciu

2 august 2026: Onești: Administrarea Mirului în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Paul” Album foto 2 august 2026: Onești: Administrarea Mirului în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Paul” 2 aug. 2026

catolicmold.md: Episcopul de Chişinău, invitat să administreze sacramentul Mirului în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Oneşti, Dieceza de Iaşi (link extern)