Începută prin etapele judeţene, Olimpiada la religie romano-catolică a atins punctul culminant prin etapa diecezană. Anul acesta a avut loc la Bacău, la Liceul "Al.I. Cuza", în ziua de 28 mai. La cea de a VI-a ediţie au participat 81 de elevi romano-catolici ai claselor a V-a, a VI-a şi a VII-a.

Elevii s-au adunat cu multă bucurie şi emoţie din întreaga dieceză: Iaşi, Suceava, Rădăuţi, Huşi, Roman, Cacica, Hălăuceşti, Gherăeşti, Traian, Gura-Humorului, Răchiteni, Adjudeni, Tămăşeni, Luncaşi, Frasin, Dărmăneşti, Botoşani, Siret, Faraoani, Dofteana, Pildeşti, Teţcani, Valea Seacă, Somuşca, Oneşti şi Bacău, pentru a se întrece în exprimarea aptitudinilor religioase însuşite la şcoală. Această etapă a fost precedată de un concurs de eseuri: "Rugăciune, candelă aprinsă", în care elevii au prezentat lucrări care au scos în evidenţă importanţa rugăciunii în viaţa fiecărui creştin. În cadrul aceluiaşi concurs s-a organizat o expoziţie cu desene cu mesajul: "Prin copii Dumnezeu salvează lumea!". Munca deopotrivă a elevilor, profesorilor, familiilor, dar şi a preoţilor comunităţile din care provin elevii a fost concretizată prin obţinerea unor rezultate deosebite.

Premiul I

  • Novacov Alexandra, Colegiul Naţional "Roman Vodă" - Roman;

  • Mocănaşu Alexandra, Şcoala Dofteana;

  • Porubin Roxana, Gimnaziul "Anastasie Panu" - Huşi;

  • Patraş Maria, Gimnaziul "Anastasie Panu" - Huşi;

Premiu II

  • Susanu Denisia, Săbăoani;

  • Cobzariu Mihaela, Traian;

  • Dămoc Alina, Săbăoani;

  • Rupii Iacinta, Şcoala nr. 1 - Bacău;

  • Matei Laura Maria, Şcoala nr. 2 - Bacău

  • Stamate Marius Codrin, Colegiul Naţional "Ferdinand I" - Bacău;

  • Moşniagu Roxana, Rădăuţi;

  • Farcaş Ana, Şcoala nr. 21 - Bacău;

  • Niculai Irina, Suceava;

  • Bulai Roberta, Gimnaziul "Anastasie Panu" - Huşi;

  • Cadar Mihai Mircea, Şcoala nr. 2 - Bacău;

  • Cobzariu Veronica, Traian - Neamţ;

  • Mârţ Evelina, Pildeşti;

  • Mărtinaş Adelina, Pildeşti;

Premiu III

  • Robu Oana, Săbăoani;

  • Miclăuş Bianca, Şcoala nr. 10 - Bacău;

  • Dămătăr Veronica, Şcoala nr. 1 - Roman;

  • Dumea Carmen, Şcoala nr. 3 - Roman;

  • Rusu Cătălin, Şcoala nr. 1 - Roman;

  • Creţu Cristina, Gherăeşti;

  • Toma Mădălina, Gimnaziul "Anastasie Panu" - Huşi;

  • Popadiuc M. Maria, Suceava;

  • Şmid Andrei Iosif, Rădăuţi;

  • Ghiuzan Andreea, Şcoala nr. 9 - Roman;

  • Demşa Irina, Şcoala "Al.I. Cuza" - Bacău;

  • Ghiurcă Eduard, Şcoala Valea Mare;

  • Farcaş Cristina, Răchiteni;

  • Nistor Andreea, Liceul de artă - Bacău;

  • Cobzaru Ana Maria, Şcoala nr. 9 - Roman;

  • Cojocaru Silvia, Şcoala nr. 9 - Roman;

  • Luca Bianca, Adjudeni;

  • Doboş Daniel, Teţcani.