"În aceste vremuri tulburi noi construim o casă a păcii", spunea Adolph Kolping, fondatorul nostru, în anul 1848. Sâmbătă, 3 septembrie 2016 în comunitatea din Oituz a fost o zi de bucurie şi speranţă. Organizaţia Kolping România a finalizat construirea Centrului Educaţional dedicat copiilor si tinerilor din Oituz. La ceremoniile de sfinţire şi deschidere au fost prezenţi: Monseniorul Benone Farcaş, rectorul Seminarului din Iaşi, împreună cu pr. Istvan Godri, praeses Kolping România, familia Regina şi Johannes Schmitt din Germania, donatorii principali ai proiectului, alţi donatori din Germania şi Elveţia, Daniela Bărbulescu, preşedinta Kolping România, preoţi din comunităţile Bârlad, Ploscuţeni şi Oneşti, oficialităţi locale, alţi invitaţi.
Ceremoniile au început la ora 18.00 cu celebrarea unei sfinte Liturghii de mulţumire în biserica "Sfânta Treime" din localitate. După sfânta Liturghie, s-a pornit spre Casa Kolping unde, odată ajunşi, s-a tăiat panglica, iar Monseniorul Benone Farcaş a sfinţit noua casă.
Construirea Centrului Educaţional din Oituz a început în luna septembrie a anului 2014 când au avut loc primele contacte şi discuţii între reprezentanţi din partea Kolping România şi familia Schmitt, întâlnire care a condus la decizia de a sprijini construirea acestui centru care să fie o şansă la educaţie şi protecţie socială pentru copiii proveniţi din familii defavorizate, grupuri vulnerabile, dar şi sprijinirea acţiunilor de voluntariat organizate de către tinerii din Oituz. În luna ianuarie, 2015 Kolping România a achiziţionat un teren în apropierea şcolii din localitate, iar apoi au început lucrările de construire a noii clădiri. Centrul a fost realizat şi din fondurile Kolping România cu sprijinul mai multor familii Kolping din Germania, Elveţia, Luxemburg, dar şi Organizaţia Renovabis care au contribuit cu bani la lucrările de construire.
Centrul Educaţional din Oituz dispune de trei săli de curs multifuncţionale având pereţii despărţitori mobili ce vor putea sprijini flexibilitatea şi dinamica activităţilor, o bucătărie unde se va putea găti masa pentru copii, dar şi cinci camere la etaj, care vor putea fi oferite pentru cazări ale grupurilor din alte localităţi, care vor dori să desfăşoare aici activităţi extraşcolare.
Corneliu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 septembrie: Oituz: Sfinţirea Centrului Educaţional Kolping
