Oituz: Entuziasmul voluntarilor face "minuni"

Sâmbătă, 20 iunie 2015, voluntarii asociaţiei Kolping din Oituz au făcut posibilă o excursie pentru 18 copii proveniţi din familii sărace. Excursia a fost posibilă datorită fondurilor strânse la acţiunea "Târgul prăjiturilor" (10 mai 2015) în care gospodinele din Oituz au gătit prăjituri, iar voluntarii Kolping au vândut prăjiturile în cadrul acestui târg, scopul fiind acela de a organiza excursia pentru un grup de copii săraci care nu şi-au putut permite niciodată o excursie.

Programul a fost următorul:

  • jocuri în parcul central din Slănic Moldova

  • vizitarea izvoarelor termale

  • plimbare cu trenuleţul prin oraşul Slănic Moldova

  • rugăciune în biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului"

  • pizza la un restaurant din Târgu Ocna

  • vizitarea salinei din Târgu Ocna

"Domnule Kolping! (Aşa se adresau copiii către voluntari), să ştiţi că aceasta a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea". O astfel de replică am primit din partea copiilor. Poate pentru mulţi dintre noi o mini excursie nu înseamnă mare lucru, dar pentru aceşti copii a fost ceva extraordinar pentru că pentru ei a fost prima.

Practic această excursie a fost posibilă prin conjugarea eforturilor întregii comunităţi: Gospodinele care au gătit prăjiturile, Voluntarii Kolping care au organizat târgul, comunitatea care a cumpărat prăjiturile şi copiii săraci care au beneficiat la final de această bucurie.

Şi astfel de acţiuni definesc munca noastră în Asociaţia Kolping.

Corneliu Bulai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 iunie: Oituz: Entuziasmul voluntarilor face "minuni"