În perioada 8-13 august 2011, Parohia "Preasfânta Treime" din Oituz (jud. Bacău) a fost gazda campusului de vară pentru copii, coordonat de tinerii din Acţiunea Catolică şi Asociaţia Kolping, cu sprijinul Surorilor Benedictine ale Divinei Providenţe şi al preoţilor din parohie.
Având ca temă: "Copilul, floarea familiei", campusul din acest an a reunit un număr de aproximativ 250 de copii, susţinuţi de 30 de animatori.
Împărţiţi în opt grupe ("Trandafiri", "Narcise", "Lalele", "Crini", "Garoafe", "Lilieci", "Margarete" şi "Lăcrămioare"), copiii au avut ocazia ca, timp de aproape o săptămână, să se distreze în mod sănătos, să se bucure împreună, să lege noi prietenii şi să fie mai aproape de Isus, prin participarea la celebrările euharistice.
Din programul campusului nu au lipsit: momentele de rugăciune, jocurile de cunoaştere, "bansurile" (tehnici ingenioase folosite de animatori pentru "a sparge gheaţa" la începutul unei activităţi, pentru "a trece" de la un moment la altul în timpul zilei şi pentru "a descărca energia" mai ales atunci când copiii sunt agitaţi), întrecerile sportive, atelierele de lucru, momentele formative şi, bineînţeles, sfânta Liturghie.
Campusul s-a încheiat sâmbătă seara cu un spectacol antrenant, iar cei prezenţi au avut posibilitatea să evalueze şi activităţile pe care copiii le-au desfăşurat pe parcursul săptămânii, în cadrul celor opt laboratoare (dansuri populare, actorie, vals, lecţii de canto, desen, grupul de "ministranţi", tehnici de prim ajutor şi parada modei).
Pr. Emanuel Imbrea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-13 august: Oituz: Campus pentru copii
