Răspândirea rapidă şi imprevizibilă a virusului COVID 19 a determinat autorităţile civile să ia măsura consemnării populaţiei la domiciliu. Este vorba de o realitate nouă şi ca atare greu de gestionat, mai ales din partea persoanelor vârstnice, care se găsesc de cele mai multe ori singure în faţa unui "duşman" nevăzut. Familia însăşi este pusă în faţa unei provocări unice: poate cu perspectiva şomajului, a imposibilităţii achitării facturilor sau a împrumuturilor din bancă, convieţuirea zi de zi între pereţii aceluiaşi apartament sau case, alături de copiii sau adolescenţi cu nevoi diferite de alte vremuri, fără a mai lua în calcul prezenţa şi consecinţele coronavirusului în sine.

În acest context, mai ales pe fondul prezentării alarmante a realităţii din partea mijloacelor mass-media, există riscul ca mai ales persoanele în vârstă să intre în panică.

Conştient de misiunea încredinţată, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Curiei diecezane de Iaşi, vine în întâmpinarea familiilor, precum şi a persoanelor vârstnice şi singure, ascultându-le şi încurajându-le.

Începând din ziua de 25 martie 2020, solemnitatea Bunei-Vestiri, un grup de persoane, colaboratoare la acest oficiu, s-a decis ca, în limite rezonabile şi cu respectul cuvenit, să stea la dispoziţia persoanelor care doresc să-şi alunge teama.

Astfel, aceste persoane şi-au dat în mod voluntar atât numerele de telefon, cât şi adresele de Facebook Messenger sau WhatsApp şi aşteaptă să vă încurajeze.

(NB: Nu trebuie abuzat de răbdarea şi de competenţa lor!)

  1. Pr. Felician Tiba (tel. 0744/407260, messenger Tiba Felician, WhatsApp pe numărul de telefon).

  2. Dna Eugenia Dămătăr, asistent socio-medical (tel. 0740/630955, messenger Eugenia Gabor Damatar, WhatsApp pe numărul de telefon).

  3. Dna Maria Gherghel, profesor pensionar (tel. 0723/792267, messenger Maria Gherghel, WhatsApp pe numărul de telefon).

  4. Dna Iuliana Petruţ, psiholog (tel. 0745/905748, messenger Petrut Iuliana, WhatsApp pe numărul de telefon).

  5. Dna Camelia Fechetă, economist (tel. 0731/000202, messenger Camelia Fecheta, WhatsApp pe numărul de telefon).

  6. Dna Daniela Bulai Martişcă, învăţător (tel. 0768/064239, messenger Daniela Bulai Martişcă, WhatsApp pe numărul de telefon).

  7. Dra Genoveva Burcă, psiholog (tel. 0748/862625, messenger Genoveva Burca, WhatsApp pe numărul de telefon).

Probabil că nu vom face minuni sau nu vom eradica coronavirusul, dar, inspiraţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi pornind de la experienţa proprie, vom încerca să aducem un cuvânt de mângâiere, depăşind împreună aceste momente dificile.

Tuturor, multă sănătate, răbdare şi speranţa că totul va fi bine!

Rămâneţi în casă!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei