Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a V-a din Timpul de peste An (a XXIII-a din Anul A): "Tu eşti piatră"

"Tu eşti piatră" este a cincea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iaşi în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic cuprinde versetele în care Isus, adresându-se lui Petru, îl numeşte de două ori "piatră" (Mt 16,13-23).

Cu respectarea normelor date de autorităţile civile pentru "starea de alertă" (15 mai 2020) privind măsuri de prevenire şi a răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfăşura sâmbătă, 27 iunie 2020, ora 19:00, la sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul" din Oneşti (BC).

În Biserica Catolică, acest text constituie fundamentul primatului lui Petru. Fără a reduce cu nimic importanţa acestui pasaj, noi îl situăm în contextul evangheliei lui Matei, în care, în alte texte, aceleaşi calităţi conferite lui Petru sunt atribuite aproape în întregime şi altor persoane.

Să fie Piatră: Petru trebuie să fie piatră, adică trebuie să fie temelie stabilă a Bisericii, astfel încât aceasta să poată rezista împotriva asalturilor porţilor Iadului. Prin aceste cuvinte adresate de Isus lui Petru, Matei încurajează comunităţile persecutate şi aflate în suferinţă ale Siriei şi Palestinei, care vedeau în Petru conducătorul care le-a marcat încă de la început. Cu toate că erau slabe şi persecutate, ele aveau un fundament solid, garantat de cuvintele lui Isus.

Cheile împărăţiei cerurilor: Petru primeşte cheile împărăţiei cerurilor pentru a lega şi a dezlega, adică pentru a-i reconcilia între ei şi cu Dumnezeu. Aceeaşi putere de a lega şi a dezlega este dată comunităţilor (Mt 18,8) şi discipolilor (In 20,23). Unul dintre punctele asupra căruia insistă mai mult Evanghelia după Matei este reconcilierea şi iertarea (Mt 5,7.23-24.38-42.44-48; 6,14-15; 18,15-35).

Sfinţilor Petru şi Paul, voi care aţi propovăduit în lume numele lui Cristos şi aţi oferit pentru el extrema mărturie a iubirii şi a sângelui, protejaţi din nou şi pentru totdeauna această Biserică pentru care aţi trăit şi aţi suferit. Păstraţi-o în adevăr şi în pace, faceţi să crească în toţi fiii săi credinţa nestrămutată în Cuvântul lui Dumnezeu, sfinţenia vieţii euharistice şi sacramentale, unitatea senină în credinţă, înţelegerea în caritatea reciprocă, umilinţa constructivă faţă de păstori. Fie ca Biserica să continue să fie în lume semnul viu, entuziast şi lucrător al planului de răscumpărare al lui Dumnezeu şi al alianţei sale cu oamenii. Amin.

Versiunile text şi pdf ale acestei cateheze pot fi descărcate de pe site-ul Oficiului pentru Cateheză: www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca