
Prin decretul nr. 309 din martie 2010, pr. dr. Florin Spătariu a fost numit, de către Preasfinţitul Petru Gherghel, maestru şi dirijor al corului catedralei "Adormirea Maicii Domnului" şi al catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.
Pr. dr. Florin Spătariu îndeplineşte această misiune din luna noiembrie 2002, însă numirea oficială începe cu 1 martie 2010.
"În această calitate veţi avea misiunea de a pregăti corul pentru celebrările liturgice, veţi alege repertoriul muzical, veţi programa şi coordona activitatea liturgică şi extra-liturgică a corului şi veţi participa la celebrările pontificale şi la celebrările comunităţii parohiale. Muzica sacră este parte integrantă şi necesară a celebrărilor liturgice, o adevărată slujire a divinei liturgii. Misiunea corului este aceea de a executa părţile care îi sunt proprii în cadrul celebrărilor liturgice, după diferitele genuri de cântare (cf. SC 112-116 şi Cartea sinodală, nr. 102)" - se notează în decretul de numire.