"Aceasta este Noaptea în care Cristos sfărâmând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adâncuri!" (cf. Vestirea solemnă a Învierii)
Cristos a înviat!
Clopotele bisericilor noastre care au amuţit timp de trei zile, îndurerate şi ele parcă de pătimirile şi moartea lui Isus, răsună din nou în această noapte preasfântă, anunţând minunea minunilor şi bucuria bucuriilor, Învierea Domnului nostru Isus Cristos.
În urma păcatului, duşmanii cei mai de temut ai omului, diavolul şi moartea, împreună cu toţi aliaţii lor: frica, tristeţea, nesiguranţa şi întunericul sub toate înţelesurile lui, păreau că au învins în mod definitiv. Dar tocmai atunci când totul părea pierdut iremediabil pentru om şi victorie totală pentru ei, tocmai atunci a înviat Isus, biruind veşnic pe toţi temuţii noştri duşmani, iar nouă ne-a adus bucuria.
Iată numai câteva gânduri, luate din Celebrarea sfintei nopţi a Învierii lui Isus, care adeveresc toate aceasta:
Când diavolul credea că stăpâneşte mai bine lumea prin întunericul adus de el în lume, când întunericul său a ajuns la apogeu, tocmai atunci a răsărit o lumină, a înviat Isus, şi tot întunericul diavolului s-a risipit ca un fum. (cf. Ceremonia luminii)
Când Faraon şi Egiptul, simbol al sclaviei şi al morţii, credeau că stăpânesc autoritar peste fiii lui Israel, tocmai atunci Dumnezeu l-a ridicat pe Moise, imagine profetică a lui Isus, şi prin el a eliberat poporul din sclavie, umplând Egiptul de răni şi pe Faraon de lacrimi. (cf. Ex 14,15-15,1)
Când toţi îşi pierduseră speranţa că Dumnezeu mai poate găsi un om, ca Avram, prin care să poată reface poporul său, tocmai atunci Dumnezeu l-a ridicat pe Isus din mormânt, şi a început construcţia unui nou popor al lui Dumnezeu. Dar un nou popor: cu o naştere nouă, cu o inimă nouă, cu o lege nouă, cu o alianţă nouă, cu o jertfă nouă, cu o hrană nouă, cu o misiune nouă, cu o patrie nouă. (cf. Liturgia nopţii Învierii.)
Deci, în această sfântă noapte de Paşti, toate rugăciunile, toate ceremoniile, toate lecturile, toate gesturile, toate duc la victoria lui Isus asupra morţii şi a tuturor duşmanilor săi. Dar în acelaşi timp toate duc şi la victoria noastră, împreună cu El, asupra morţii şi asupra tuturor duşmanilor noştri.
Un gânditor creştin din primele secole povesteşte că, într-o noapte, a avut un vis. Mii de păsărele se zbăteau sub o plasă întinsă la o anumită înălţime de la pământ, ca într-o colivie uriaşă. Încercau mereu să-şi ia zborul, dar se loveau de plasă şi cădeau înapoi pe pământ. Era un spectacol trist şi înspăimântător. Dar, la un moment dat, o pasăre s-a hotărât să lupte împotriva plasei până la victorie. Fără să ţină seamă de răni, sânge şi durere, a reuşit în final să o rupă, şi să creeze o gaură în plasă, pe unde şi-a luat zborul spre cer. A izbucnit apoi un strigăt de bucurie în toate acele nenumărate zburătoare care, într-un fâlfâit de aripi, care nu poate fi descris, şi s-au repezit spre deschizătură. Una după alta şi-au luat zborul spre cerul fără limite. Isus Cristos, acceptând moartea, prin învierea sa, a rupt plasa destinului nostru tragic, deschizându-ne căile cerului. (cf. Jean Vernette, Parabole pentru azi, pag. 36)
De aceea, pe obeliscul de granit de 30 de metri înălţime, din mijlocul pieţei bazilicii "Sfântul Petru" din Roma, inima creştinismului, obelisc adus de împăratul roman, Caligula (12-41), din Egipt, s-au scris aceste cuvinte: "Cristos învinge, Cristos domneşte, Cristos porunceşte!".
Sfântul Augustin (354-430), meditând învierea lui Isus, spune: "Mult mai mult s-a câştigat prin învierea lui Isus decât s-a pierdut prin căderea lui Adam în păcat". De aceea a exclamat: "O felix culpa!" adică "O fericită vină!", expresie preluată şi de Preconiu Pascal.
Iar Sfântul ierarh rus, Tihon (1724-1783), a exclamat şi el într-o frumoasă rugăciune: "Ascultă, suflete al meu! Pentru mine şi pentru fericirea mea, Dumnezeu a creat lumea. Pentru mine şi pentru fericirea mea, El a devenit om în Cristos. Pentru mine şi pentru fericirea mea, a pătimit pe Cruce. Pentru mine şi pentru fericirea mea, s-a ridicat din morţi. Pentru mine şi pentru fericirea mea, s-a înălţat la ceruri. Totul pentru mine şi pentru fericirea mea."
Se spune că, pentru a marca credinţa lor în învierea lui Cristos, dar şi pentru a marca credinţa în învierea celor care alcătuiesc Biserica lui, primii creştini ţineau slujba de Înviere în cimitirul satului. Iar după ce se termina slujba, preotul însoţit de popor, făcea o procesiune de-a lungul cimitirului şi cânta: "Cristos a înviat!" Apoi se oprea lângă mormintele unde aşteptau membrii familiilor care pomeneau pe dragi lor adormiţi, şi îi saluta pe fiecare grup în parte cu: "Cristos a înviat!", iar ei răspundeau cu mare credinţă: "Adevărat a înviat!" Aşa ştiau ei să sărbătorească Învierea lui Isus, ca un semn şi o garanţie a învierii lor. Şi în multe locuri se face şi azi la fel.
Poate şi pe noi ne-au îndurerat şi ne-au răscolit sufleteşte pătimirile lui Isus din Vinerea Mare, ca pe acel om puţin credincios care exclamat trist: "Oare ce făcea Dumnezeu când Fiul său agoniza pe cruce?" Dar care om, a primit de la un trecător credincios, cu un răspuns bun, care l-a ajutat să înţeleagă misterul: "Îi pregătea Învierea!"
Dumnezeu pregătit o înviere pentru Isus. Dar Dumnezeu a pregătit o înviere şi pentru toţi cei care trăiesc şi cred în Cristos, în ciuda tuturor suferinţelor lor.
Iată o credinţă tare în acest sens:
Un om căruia i-a murit soţia, a fost întrebat de vecinul său: "Cum îţi mai merge?" Iar acesta i-a răspuns la întrebare cu: "Cristos a Înviat!" Iar acesta, în loc să-i răspundă creştineşte cu:
"Adevărat că a înviat!", i-a răspuns: "Ei şi...?" Atunci omul căruia i-a murit soţia, i-a răspuns: "Dacă Cristos a înviat, atunci totul e bine şi nu am de ce să-mi fac griji cu soţia mea. Dacă Cristos a înviat, atunci păcatele ei şi ale mele sunt iertate. Dacă Cristos a înviat, atunci mormântul soţiei mele şi toate mormintele vor fi goale". "Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi, a întrebat îngerul?" Dacă Isus a înviat, atunci El ne-a deschis tuturor credincioşilor porţile Raiului. "Astăzi vei fi cu mine în Rai, i-a spus Isus tâlharului căit". Dacă Isus a înviat, atunci viaţa nu mai are nici o situaţie fără de ieşire.
E demn de observat în această preasfântă noapte de Paşti, Dumnezeu şi Isus înviat, au învins pentru noi, pe toţi duşmanii lui şi ai noştri, folosindu-se de armele lor. Astfel i-a învins pe egipteni cu marea lor, pe diavol şi toţi duşmanii cu răutatea lor, pe moarte cu veninul ei etc.
Sintetizez acum misterul Învierii Domnului şi spun: Cu uşurinţa cu care Dumnezeu şi-a trecut poporul prin Marea Roşie ca pe uscat, cu uşurinţa cu care Samson îi bătea şi se dezlega de legăturile filistenilor, cu uşurinţa cu care David l-a învins pe uriaşul Goliat şi pe duşmanii săi, cu uşurinţa şi siguranţa cu care Daniel a închis gura leilor din groapa morţii, cu uşurinţa şi credinţa prin cei trei tineri din Babilon au scăpat de flăcările cuptorului încins, dar mai ales cu uşurinţa cu care Isus a învins legăturile diavolului şi ale morţii... zic, cu aceeaşi uşurinţă Isus, a învins şi va învinge, pentru noi toţi, şi pentru toţi cei care îl slujesc cu credinţă, toate situaţiile limită, toate durerile şi bolile, pe toţi duşmanii şi potrivnicii, toate uneltirile diavolului şi a oamenilor lui, iar când va reveni în slavă, va învinge şi ultimul nostru duşman, moartea, pe care o va arunca în Iazul de foc, alături de toţi ceilalţi duşmanii şi toate relele care s-au ridicat nemilos împotriva noastră.
Evanghelia din această noapte preasfântă a Învierii Domnului nostru Isus Cristos, se încheie cu aceste importante cuvinte, pentru femeile sfinte, dar şi pentru unul fiecare dintre noi: "Mergeţi şi spuneţi toate acestea ucenicilor Lui" (Mc 16,7). Dacă suntem pătrunşi de bucuria Învierii Domnului, nu putem tăcea fără să spunem tuturor bucuria noastră prin cuvinte şi prin fapte, aşa cum nu se poate ascunde cetatea de pe munte şi candela sub obroc. Cristos a înviat !
Pr. Lungu Ioan
