"În căutarea prieteniei" a fost tema campusului desfăşurat în perioada 16-19 august 2010, la Nicoreşti, Bacău.
Aceste zile pline de bucuria şi veselia copiilor participanţi, în jur de 125, au fost organizate, la invitaţia părintelui paroh Inocenţiu Arcana, în colaborare cu Surorile lui Isus Răscumpărătorul şi un grup de animatori italieni, Claudio, Francesca şi Paula.
Între rugăciune, dansuri, jocuri, şi scenete, copiii împreună cu animatorii din sat, în număr de 15, au trăit bucuria şi zâmbetul prieteniei. Fiind însoţiţi în fiecare zi de personajul principal Nataşa, fetiţa din povestea teatralizată, copiii au descoperit patru dintre valorile importante ale unei prietenii profunde: generozitatea, loialitatea, altruismul şi unitatea.
Toţi copiii s-au implicat în mod minunat la jocuri şi în a construi diferite instrumente muzicale, iar animatorii au învăţat că dăruirea de sine pentru ceilalţi îi face fericiţi, atât pe ei, cât şi pe copii şi, ori de câte ori copiii sunt fericiţi la astfel de activităţi, oboseala dispare.
Dumnezeu să fie binecuvântat pentru profunda prietenie ce s-a legat între animatorii români şi cei italieni şi pentru zilele minunate pe care ni le-a dăruit.
Sora Florentina şi animatorii
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-18 august: Nicoreşti: Campus "În căutarea prieteniei"
