În perioada 18-25 martie 2018, în unitatea pastorală Montelabbate şi Apsella, păstorită de preotul român Alois Fechet, a avut loc o săptămână intensă de pregătire pentru sărbătoarea Învierii. Invitat special a fost pr. Felician Tiba, din Dieceza de Iaşi (România), coordonator al pastoraţiei familiei.
Prin temele propuse, pr. Felician a reuşit timp de o săptămână, seară de seară, în amândouă comunităţile, să ne provoace, să ne facă să ne punem întrebări, să cerem lămuriri, să stăm mai mult de vorbă, noi, soţii, şi să reintrăm în documentele Bisericii, mai ales în "Amoris laetitia", "Humanae vitae" şi "Familiaris consortio".
A fost o săptămână intensă, cu predici speciale, cu teme care au pornit de la identitatea omului în lumina cuvântului lui Dumnezeu, până la intenţia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie, oprindu-se la multele provocări de astăzi cărora atât Biserica cât şi societatea sunt chemate să le facă faţă.
Duminică, 25 aprilie, în Duminica Floriilor şi încheierea săptămânii speciale dedicate familiei, am avut bucuria de a-l avea între noi şi pe Mons. Piero Coccia, arhiepiscop şi mitropolit de Pesaro, care a apreciat mult iniţiativa părintelui Alois Fechet, de a propune o astfel de săptămână, dar l-a apreciat şi pe pr. Felician Tiba care, dincolo de mesajul profund transmis, a venit atât de departe ca să încurajeze viaţa de credinţă a familiilor din cele două comunităţi, acum o singură unitate pastorală.
Mulţumim episcopului Petru Gherghel de la Iaşi pentru darul pe care ni l-a făcut prin pr. Alois Fechet, un păstor atât de dedicat nouă, dar şi părintelui Felician care timp de o săptămână ne-a reintrodus în tainele evangheliei căsătoriei şi a familiei.
Maria Montesanti
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-25 martie: Montelabbate şi Apsella (IT): O săptămână dedicată familiei
