Vacanţa de vară este timpul cel mai potrivit pentru relaxare, odihnă, excursii, tabere şi alte activităţi asemănătoare. Copiii şi tinerii din Parohia Romano-Catolică din Moineşti i-au avut alături pe seminariştii de la Seminarul "Don Orione" din Iaşi pentru a petrece o săptămână de campus. De asemenea, s-a alăturat un grup de copii şi animatori din Parohia Vaslui. Cu tema inspirată din îndemnul papei Francisc pentru Anul Vieţii Consacrate, Treziţi lumea!, campusul s-a desfăşurat în săptămâna 29 iunie - 5 iulie 2015.
Cei peste 100 de copii şi animatori s-au împărţit în patru echipe, Aligatorii, Îngeraşii, Rechinii şi Vikingii şi împreună au participat cu entuziasm şi bucurie la activităţile propuse, cateheză, jocuri, dansuri. Punctul de plecare al activităţilor a constituit Parabola samariteanului milostiv, interpretată cu măiestrie de tinerii animatori. De la aceasta s-au conturat catehezele părintelui Marius Bereşoaie despre visele pe care le avem fiecare dintre noi, lucrurile care ne ajută sau nu la realizarea visului nostru, caritatea care trezeşte lumea.
Programul zilnic începea la ora 10 şi se încheia după sfânta Liturghie de la ora 18. Nu au lipsit, de asemenea, momentele de rugăciune, de cântec, dans şi de jocuri.
Ziua de sâmbătă a fost cea mai interesantă şi cea mai aşteptată de copii. Jocul Treziţi lumea a acoperit cea mai mare parte a zilei şi a constat din îndeplinirea mai multor probe, în locuri diferite din oraş, punând în aplicare tot ceea ce s-a trăit de-a lungul săptămânii. Copiii şi-au unit forţele, şi-au pus imaginaţia şi spontaneitatea la lucru pentru a fi uniţi şi prompţi în realizarea sarcinilor propuse. Jocul s-a încheiat cu găsirea "cheiţei" care porneşte ceasul cu care vom reuşi să trezim lumea.
Duminică s-a încheiat săptămâna de campus la sfânta Liturghie de la ora 10.30. A urmat premierea echipelor şi câteva momente de dans şi voie bună.
Mulţumim părintelui paroh Ludovic, tuturor copiilor şi animatorilor din Moineşti şi Vaslui pentru participare şi colaborare!
Silviu Dumea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 iunie - 5 iulie: Moineşti: Campusul Treziţi lumea!
