În anul jubiliar 2000, sfântul papă Ioan Paul al II-lea anunţa canonizarea unei călugăriţei poloneze care a trăit în secolul al XX-lea (1905-1938), Faustina Kowalska. Sărbătorită la 5 octombrie, această sfântă este cunoscută astăzi în lumea întreagă ca apostol al milostivirii divine şi este situată de teologi printre marii mistici ai Bisericii. Prin ea, Isus transmite lumii mesajul milostivirii lui Dumnezeu într-o formă actualizată şi propune ca model de desăvârşire creştină cunoaşterea misterului milostivirii divine printr-o atitudine de încredere în Dumnezeu şi de milostivire faţă de aproapele.
Sora Faustina s-a născut la 25 august 1905, al treilea dintre cei zece copii ai soţilor Stanisław şi Marianna Kowalski, ţărani din satul Głogowiec, din Polonia. Exprimându-şi dorinţa de a intra în mănăstire, părinţii săi s-au opus. Totuşi, la 1 august 1925, a intrat în Congregaţia "Surorile Sfintei Fecioare a Milostivirii", luându-şi numele de sora Maria Faustina a Preasfântului Sacrament. A trăit starea de călugărie treisprezece ani, îndeplinind funcţiile de bucătăreasă, grădinăreasă şi portăreasă. În această perioadă a primit haruri extraordinare: revelaţii, viziuni, stigmate ascunse, participare la pătimirea Domnului, darul bilocaţiei, al citirii în suflete, al profeţiei, darul logodnei şi căsătoriei mistice.
Din carisma sfintei surori Faustina şi din experienţa sa mistică s-a născut Mişcarea Apostolică a Milostivirii Divine, care continuă misiunea sa profetică. Pentru aceasta, Isus doreşte ca regulă de viaţă trăirea după Duhul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă o reînnoire a trăirii vieţii în spirit creştin (cf. MJ 438). Astăzi, această mişcare, cuprinde milioane de oameni din întreaga lume, adresându-se persoanelor aparţinând tuturor stărilor de viaţă şi categoriilor sociale.
La îndemnul confesorilor ei şi al lui Isus însuşi, dialogurile pe care sora Faustina le-a avut cu Isus în timpul viziunilor sale au fost consemnate sub forma unor note de jurnal care, ulterior, au fost publicate sub titlul Mic Jurnal. Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu.
Viaţa spirituală a sfintei Faustina are unele aspecte caracteristice care pot fi sintetizate în cunoaşterea misterului milostivirii divine şi contemplarea lui în cotidian; atitudinea de încredere în Dumnezeu şi milostivire faţă de semeni; iubirea faţă de Biserică şi Euharistie; devoţiunea faţă de Maica Domnului.
În viaţa sfintei Faustina, cunoaşterea misterului milostivirii divine şi contemplarea lui în cotidian s-a realizat cu ajutorul unor mijloace foarte obişnuite: lectura spirituală, meditaţia cotidiană, meditarea misterelor Rozariului şi a staţiunilor Căii Crucii, roadele reculegerilor, practicarea asiduă a sfintelor sacramente (spovada şi împărtăşania), participarea la sărbătorile bisericeşti din timpul anului liturgic, contemplarea binefacerilor pe care Dumnezeu le-a revărsat în lume şi în viaţa personală. Dintre toate acestea, Misterul pascal al lui Cristos este cel prin care se dezvăluie, în modul cel mai complet, milostivirea lui Dumnezeu.
Meditarea sistematică a misterului milostivirii lui Dumnezeu făcea să se nască în sufletul sorei Faustina dorinţa de a-l face prezent în inima şi în faptele sale, în cotidianul vieţii. Aceasta pretindea o muncă permanentă asupra ei înseşi, o atitudine de convertire continuă.
Atitudinea de încredere în Dumnezeu şi milostivire faţă de semeni practicată de sfânta Faustina nu era doar o virtute derivată din speranţă, ci o atitudine de abandon la voinţa lui Dumnezeu, o participare la viaţa sa, la pătimirea sa, la moartea şi învierea sa, precum şi la misiunea sa de mântuire, prin ascultarea faţă de voinţa Tatălui. Această atitudine era un răspuns la descoperirea iubirii plină de bunătate şi milostivire a lui Dumnezeu.
Forma de iubire pe care a cunoscut-o şi a trăit-o sfânta Faustina însăşi este o iubire mai cuprinzătoare decât aceea de a dori binele, iubirea milostivă presupunând o încărcătură de compasiune faţă de suferinţa aproapelui şi, mai mult, tinde să îndrepte răul comis. În acest sens, ea era dispusă să repare, să ispăşească răul săvârşit de alţii sau să ia asupra sa sarcinile cele mai dificile, conştientă că uneori exista riscul de a se abuza de bunătatea sa. Prin această atitudine contribuia la pătimirea şi opera mântuitoare a omenirii, participând la suferinţele trupului mistic al lui Cristos.
Iubirea pe care o datorăm semenilor noştri "nu constă nici în cuvinte, nici în sentimente, ci în fapte. Este un act de voinţă, este un dar, adică o dăruire; minte, voinţă, inimă trebuie să exercităm aceste trei facultăţi în rugăciune. (...) Când Dumnezeu iubeşte, o face din toată fiinţa sa, din toată puterea fiinţei sale" (MJ 392).
Deseori Biserica este percepută astăzi ca o instituţie bine organizată care se ocupă cu activitatea religioasă. Sfânta Faustina a perceput-o, înainte de toate, ca dar al milostivirii lui Dumnezeu (cf. MJ 949). Prin credinţă, cei botezaţi se întâlnesc în Biserică cu Dumnezeul cel viu, care se face prezent în diferite moduri: le vorbeşte în liturghia Cuvântului, îi purifică şi îi întăreşte în sfintele sacramente acordând haruri necesare pentru viaţa supranaturală, este prezent în preot şi în fiecare om, îi aşteaptă pe toţi, în mod permanent, în tabernacol. Toate acestea sunt daruri care se revarsă asupra omenirii prin Biserică, daruri pentru care omul nu are vreun merit, dar îi sunt oferite prin acţiunea milostivă a lui Dumnezeu. Această grijă manifestată de Dumnezeu pentru creaturile sale o face pe sfânta Faustina să exclame cu toată sinceritatea şi bucuria inimii: "Ce bucurie să fii copilul credincios al Bisericii!" (MJ 481). "Oh! Dacă toate sufletele ar şti cine locuieşte în sanctuarele noastre, n-ar mai fi atâtea ofense şi lipsă de respect în aceste locuri sfinte (MJ 409).
Sora Faustina a trăit în trei dimensiuni manifestările milostivirii dumnezeieşti în Euharistie: pentru ea, Euharistia a fost locul întâlnirii personale cu Dumnezeu cel viu, al jertfirii împreună cu Cristos pentru mântuirea lumii şi al unirii strânse în Sfânta Împărtăşanie.
Sora Faustina a venerat-o întotdeauna pe sfânta Fecioară Maria ca Mamă a Milostivirii Întrupate, întotdeauna în legătură cu Isus, ca mamă a sa care ia parte la misiunea mântuitoare a Fiului său sau ca aceea care conduce la el, concentrată total asupra persoanei lui şi participând la opera sa de mântuire a sufletelor. Maria este, în acelaşi timp, aceea care a făcut posibilă, prin jertfa inimii, propria sa participare la revelarea milostivirii dumnezeieşti, când a stat pe Calvar sub crucea Fiului ei. Astfel, ea cunoaşte cel mai profund misterul milostivirii dumnezeieşti. Îi ştie preţul şi ştie cât de mare este el.
Pentru sora Faustina, Maria nu era numai mama Fiului lui Dumnezeu, ci şi propria sa mamă spirituală. Această legătură foarte personală poate fi observată şi în diferite împrejurări ale vieţii sale cotidiene, când îi dedică momente de bucurie sau de suferinţă.
Principalele forme de cult către milostivirea lui Dumnezeu, propuse prin intermediul sfintei Faustina, sunt:
- contemplarea milostivirii divine prin intermediul icoanei lui Isus, pictată după indicaţiile Mântuitorului în timpul unei viziuni;
- implorarea milostivirii divine la ora trei după-amiaza, care marchează momentul jertfei lui Isus pe cruce, prin meditarea la pătimirea sa ori, potrivit împrejurărilor în care se află fiecare persoană, invocarea milostivirii lui Dumnezeu pentru păcătoşi, unind crucea, suferinţele proprii cu Crucea şi suferinţele lui Isus recitând o rugăciune scurtă cu încredere în milostivirea lui Dumnezeu, ca de exemplu: O sânge şi apă, care ai ţâşnit din preasfânta inimă a lui Isus, ca izvor de îndurare pentru noi, mă încred în tine! sau Isuse, mă încred în tine!;
- recitarea Rozariului sau a Coroniţei Milostivirii divine, o rugăciune scurtă, simplă şi eficientă care poate deschide creştinului acestor timpuri poarta milostivirii lui Dumnezeu pentru a se putea simţi împăcat cu sine, cu Dumnezeu şi cu aproapele, pentru a da un sens vieţii, pentru a contribui la mântuirea personală şi a altora;
- recitarea şi meditarea Litaniei şi a Novenei Milostivirii Divine.
Şcoala de spiritualitate a sfintei Faustina propune un model de viaţă trăită în spiritul încrederii de copil faţă de Dumnezeu prin abandonare la sfânta sa voinţă, având la bază contemplarea în viaţa cotidiană a misterului milostivirii divine, ea are ca hrană şi forţă dragostea faţă de Euharistie, ca garanţie-supunerea faţă de Biserică, ca întărire şi model-devoţiunea faţă de sfânta Fecioară Maria, Maica Milostivirii.
Celina Romila
