Duminică, 3 septembrie 2017, în biserica Parohiei verbite din Varone (Riva del Garda, TN, Italia), fratele Marian Aenoaei a depus voturile perpetue în faţa lui Dumnezeu şi a părintelui provincial Giancarlo Girardi SVD. Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul emerit Francisco Sarego SVD. Numeroşi confraţi verbiţi i-au fost alături în această zi specială unii prin prezenţa fizică, alţii prin rugăciunea înălţată din diferite părţi ale Provinciei verbite italiene (România, Moldova, Albania şi Roma). Din România a fost prezent la sărbătoare pr. Gheorghe Iordache SVD.

Fr. Marian Aenoaei va fi hirotonit diacon în Domul din Trento la 8 decembrie 2017, urmând cu ajutorul lui Dumnezeu, la anul, să fie hirotonit preot în România.

În Congregaţia Misionarilor Verbiţi există obiceiul ca atunci când cineva profesează voturile pe viaţă să primească atât crucea misionară, cât şi prima destinaţie ca misionar.

Pentru fr. Marian superiorii congregaţiei, privind semnele timpurilor şi necesităţile apostolatului misionar au decis ca prima misiune să fie în Ghana.

Îl însoţim pe fr. Marian cu rugăciunile noastre constante, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să îl însoţească întotdeauna şi să-l întărească în munca sa de misionar verbit.

Fr. Marian Aenoaei s-a născut la Pralea (BC), la 20 februarie 1987. A urmat şcoala primară şi generală în satul natal, iar cursurile liceale la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti, promoţia 2005. A continuat studiile universitare la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, promoţia 2012. Între anii 2015-2016 a urmat cursuri la Institutul de Teologie a Vieţii Consacrate din cadrul Universităţii Claretianum şi cursuri de arheologie şi istorie creştină la Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana, ambele în Roma.

Pr. Claudiu Eva, SVD

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 septembrie: Misionarii Verbiţi: Profesiune de voturi