Duminică, 5 august 2012, comunitatea catolică din Mirceşti, judeţul Iaşi, a trăit un moment de înălţare sufletească, pentru că 14 copii au făcut prima Spovadă şi au primit prima sfântă Împărtăşanie.

În prima parte a pregătirii, copiii au învăţat Biblia expusă pe înţelesul lor, unde au luat cunoştinţă cu eroii şi învăţăturile ei. Iar în partea a doua a pregătirii, copii au învăţat Catehismul mic şi învăţătura despre sfânta Împărtăşanie, care le-a fost prezentată ca "adevărata pâine coborâtă din cer şi ca adevărată pâine a vieţii, care satură deplin sufletul omului şi conduce la viaţa veşnică".

La predica de la sfânta Liturghie, părintele paroh a punctat câteva din motivele pentru care toţi creştinii trebuie să se împărtăşească des şi bine.

La pregătirea celor 14 copii pentru prima Spovadă şi pentru primirea primei sfinte Împărtăşanii, părintele paroh Ioan Lungu a fost ajutat de studenţii teologi, de doamna profesoară şi organistă Dominica Blaj, de doamna Maria Iacob, de doamna învăţătoare Sorina Răchiteanu şi nu în ultimul rând de părinţi.

După sfânta Liturghie, copii au primit în dar: o mică Biblie pentru copii, o mică statuetă cu un copil care se împărtăşeşte cu evlavie, o amintire cu înscrisul acestui moment şi multe dulciuri, care să le vorbească de cât de bun este Domnul Isus pe care l-au primit în sufletul lor.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 august: Mirceşti: Prima Sfântă Împărtăşanie