Mesajul Preasfinţitului Iosif Păuleţ cu ocazia Sărbătorii Copiilor 2026

Dragi copii,

Cu multă bucurie mă adresez vouă în această zi specială, când întreaga Biserică priveşte cu recunoştinţă spre darul minunat pe care îl reprezentaţi pentru familiile voastre, pentru comunităţile noastre şi pentru întreaga lume.

La începutul acestui mesaj, vă invit să privim împreună spre copilaşul despre care ne vorbeşte Evanghelia după sfântul Ioan (cf. In 6,1-15). El i-a oferit lui Isus cinci pâini de orz şi doi peştişori. Isus a înmulţit pâinile şi peştii, hrănind mulţimea de oameni. Ceea ce părea puţin în ochii oamenilor a devenit, prin puterea lui Isus, hrană pentru o mare mulţime. Acest episod ne aminteşte că Dumnezeu priveşte cu iubire spre fiecare copil şi primeşte cu bucurie tot ceea ce este oferit din inimă. Atunci când îi dăruiţi lui Isus timpul şi iubirea voastră, el transformă aceste daruri în semne de speranţă şi binecuvântare pentru mulţi oameni.

Tema Sărbătorii Copiilor din acest an, "Cu Isus, speranţa creşte", ne aminteşte că Isus a dorit să rămână mereu aproape de noi în Sfânta Euharistie. La fiecare Sfântă Liturghie el ne adună în jurul său, ne hrăneşte cu iubirea sa şi face să crească în inimile noastre speranţa.

În aceste zile ne pregătim şi pentru sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului. Mulţi dintre voi veţi avea un loc special în procesiunea cu Preasfântul Sacrament din parohiile voastre. Vă îndemn să vă pregătiţi pentru această sărbătoare printr-o spovadă bună şi prin primirea cu bucurie a lui Isus în Sfânta Împărtăşanie. Astfel, inimile voastre vor deveni un loc frumos în care Domnul vine să locuiască şi să mărească speranţa din voi. Prin prezenţa voastră, veţi mărturisi că Isus este viu şi că rămâne mereu aproape de noi.

Dragi prieteni ai lui Isus,

Tema din acest an ne aminteşte că speranţa este asemenea unei plante care creşte atunci când primeşte lumină şi hrană. La fel se întâmplă şi cu viaţa voastră spirituală: ea se dezvoltă şi rodeşte atunci când rămâneţi uniţi cu Isus. El este izvorul speranţei care vă ajută să creşteţi în credinţă şi iubire.

Lumea are nevoie de mărturia voastră. Are nevoie de inimile voastre curate şi de dorinţa de a răspândi binele în jur. Are nevoie de copii care ştiu să ierte, să se roage, să facă fapte bune şi să aducă pace acolo unde trăiesc. Aşa cum copiii reprezentaţi în logoul sărbătorii ţin în mâini ramuri de măslin, şi voi sunteţi chemaţi să deveniţi purtători ai păcii lui Cristos în familie, la şcoală şi în comunităţile voastre.

Cu mare bucurie vă invit pe toţi să participaţi la Sărbătoarea Copiilor, care va avea loc în ziua de 6 iunie 2026, la Bacău, fiind găzduită de comunitatea saleziană de la Oratoriul "Don Bosco" şi de Parohia "Fericitul Ieremia".

Anul acesta, copiii din întreaga dieceză se vor reuni din nou în jurul lui Isus, trăind bucuria de a forma o singură familie. Întâlnirea noastră va fi o frumoasă mărturie a unei Biserici vii şi pline de speranţă. Aşa cum copilul din Evanghelie a pus în mâinile Domnului cele cinci pâini şi cei doi peştişori, fiecare dintre voi este chemat să îi ofere lui Isus darurile inimii sale, pentru ca el să le transforme în binecuvântare şi să le facă să aducă rod bogat în viaţa fiecăruia.

Vă aştept cu drag să veniţi cu inimile deschise şi pline de entuziasm. Păstraţi mereu vie dorinţa de a creşte în prietenia cu Isus şi de a-l urma cu generozitate în fiecare zi.

Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Iosif, să creşteţi asemenea lui Isus, în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Vă binecuvântez din toată inima!

Iaşi, 1 iunie 2026

Al vostru,
Iosif Păuleţ
episcop de Iaşi

* * *

Bacău: Invitaţie la Sărbătoarea Copiilor 2026 - "Cu Isus, speranţa creşte"