Mesajul Preasfinţitului Petru Gherghel adresat Acţiunii Catolice "Sfântul Iosif" cu ocazia sărbătorii Adeziunii
Dragi copii, tineri şi adulţi din Acţiunea Catolică,
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri are o însemnătate deosebită pentru Acţiunea Catolică, deoarece acel "da" rostit de Sfânta Fecioară Maria vă este un puternic exemplu în urmarea lui Isus. În duminica cea mai apropiată de această sărbătoare, mulţi dintre voi reînnoiţi adeziunea la Acţiunea Catolică, iar unii vă manifestaţi pentru prima dată dorinţa de a activa în această asociaţie. Frumosul şi semnificativul ritual al adeziunii are loc în timpul sfintei Liturghii, semn că angajamentul vostru este în primul rând în faţa lui Dumnezeu.
Dragi membri ai Acţiunii Catolice,
M-am bucurat să observ încurajarea de a răspunde chemării la misiune din tema anului vostru asociativ: "Acţiunea Catolică, bucuria de a evangheliza în orice ocazie". Sunt cuvinte care se inspiră din îndemnurile pe care Sfântul Părinte le-a adresat anul trecut, cu ocazia Congresului Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) la care eram şi eu prezent. Papa Francisc s-a adresat astfel în faţa reprezentanţilor Acţiunii Catolice din lumea întreagă: "Toţi membrii Acţiunii Catolice sunt în mod dinamic misionari. Copiii îi evanghelizează pe copii, tinerii pe tineri, adulţii pe adulţi, şi aşa mai departe. Nimic mai bun decât un propriu egal pentru a arăta că este posibil a trăi bucuria credinţei" (Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Congresul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice, 27 aprilie 2017). Sunt cuvinte care pornesc din inima Sfântului Părinte şi din dorinţa de a vă vedea mesageri ai lui Isus Cristos în orice loc sunteţi prezenţi şi în orice timp. Ştim că nu este deloc uşor acest lucru, însă legătura strânsă dintre voi, dialogul dintre generaţii şi activităţile pe care le desfăşuraţi în parohii vă pot oferi o forţă extraordinară!
"Vreau o Acţiune Catolică printre oameni, în parohie, în dieceză, în sat, în cartier, în familie, în birou şi la locul de muncă, la ţară, în propriile locuri ale vieţii. În aceste noi areopaguri se iau decizii şi se construieşte cultura" vă încurajează Sfântul Părinte. Nu ezitaţi să puneţi în practică îndemnurile sale şi să îmbogăţiţi comunităţile din care faceţi parte cu prezenţa, credinţa şi misiunea voastră! Aşa cum recitaţi în rugăciunea voastră, îndrăzniţi să ieşiţi din anonimat pentru a fi persoane generoase care nu se închid în graniţele propriei vieţi, ci pun la dispoziţia tuturor darurile primite de la Dumnezeu!
Dragi prieteni,
Vă îndemn să vă trăiţi cu mult curaj vocaţia laicală şi să îi spuneţi mereu "da" lui Dumnezeu! Reînnoiţi mereu forţele voastre prin participarea la sfintele sacramente, mai ales sfânta Euharistie şi sfânta Spovadă şi prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu! Fiţi un adevărat ferment în parohiile voastre şi faceţi să strălucească de prezenţa lui Isus Cristos căutând noi modalităţi de evanghelizare şi noi drumuri de misiune! Inspiraţi-vă din exemplul sfinţilor, mai ales al acelora care au trăit pe plaiurile noastre: Fericitul Ieremia Valahul, Fericitul Anton Durcovici şi Fericita Veronica Antal. Nu vă descurajaţi în faţa dificultăţilor, convinşi fiind că în orice moment Domnul vă este aproape şi face rodnică munca voastră!
Gândul meu se îndreaptă spre toţi preoţii noştri din toate comunităţile diecezei noastre şi, desigur, spre cei care sunt aleşi şi au misiunea de a însoţi grupurile de Acţiune Catolică, de a vă sta alături şi de a vă ajuta să creşteţi şi să vă apropiaţi mai mult şi cu mai mare entuziasm de cel care vă alege să fiţi prietenii şi colaboratorii săi în promovarea iubirii şi a curajului, în opera de evanghelizare şi de răspândire a dreptăţii şi a păcii, în căutarea fericirii adevărate. Copiii, tinerii şi adulţii sunt o mare valoare a Bisericii şi a lumii şi se bucură să fie încurajaţi, să li se încredinţeze misiuni în comunitate, să simtă că fac parte dintr-o parohie.
Sărbătoarea Adeziunii să reînnoiască entuziasmul vostru şi dorinţa de angajare spre binele tuturor! Nu uitaţi că Biserica vă preţuieşte şi vă încurajează să mergeţi înainte, purtând oriunde mesajul de iubire a lui Dumnezeu.
Aşa cum vă cere Papa Francisc, faceţi ca Acţiunea Catolică să fie "pasiunea catolică, pasiunea Bisericii este să trăiască bucuria dulce şi mângâietoare de a evangheliza. De acest lucru avem nevoie de la Acţiunea Catolică".
Împreună cu Preasfinţitul nostru Aurel, cu asistentul vostru spiritual părintele Felix şi cu toţi ceilalţi asistenţi şi colaboratori ai voştri, ridicăm mâinile spre ceruri ca să vă binecuvânteze Dumnezeu prin mijlocirea Fericiţilor noştri, Fratele Ieremia, Episcopul nostru martir Anton şi mai ales a tinerei fecioare curate şi plină de iubire, Veronica Antal, pe care anul acesta o propunem ca model de credinţă, iubire şi frumuseţe spirituală.
Curaj pe drumul frumos al vieţii voastre de slujire în bucurie ca membri ai Acţiunii Catolice "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi!
Înaintaţi în larg cu mult curaj (cf. Lc 5,4)!
Episcopul vostru,
Petru