Femeile n-au venit niciodată la Isus cu întrebarea: Este îngăduit femeii să se despartă de bărbatul său? Doar bărbaţii au întrebat, în interesul lor, ca şi cum numai ei ar avea dreptul să se despartă. Bărbaţii erau cu întrebările, femeile erau cu plânsul. În faţa lui Cristos n-a fost adus niciodată un bărbat prins în păcat pentru a fi ucis cu pietre, după legea lui Moise. Femeia în schimb a fost adusă şi era cât pe ce să fie ucisă cu pietre. De cine? De bărbaţi. Nu era nici o femeie cu piatra în mână la locul faptei. Între ei şi femeie s-a interpus Isus: "Care dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea". Bărbaţilor, dacă vreţi să fiţi cât de cât corecţi puneţi altfel întrebarea: "Este îngăduit în căsătorie ca cel nevinovat să se despartă de cel vinovat? În unele cazuri s-ar putea ca bărbatul să fie mai vinovat decât femeia. Mă gândesc, de exemplu, la cei care vin acasă pe două cărări, turmentaţi de băutură; la cei care folosesc forţa nu pentru a bate covorul în zi de sâmbătă, ci soţia; la cei care nu pun nici un ban pentru întreţinerea familiei şi vin acasă ca la un hotel aşteptând să fie bine serviţi; la cei care au pentru soţie doar înjurături şi nici un cuvânt de iubire. Oare e corect ca ei şi numai ei să pună întrebarea: "Este îngăduit bărbatului să se despartă de soţia sa"?
Autoritatea lui Isus în mijlocul poporului era cunoscută pentru că învăţa mult mai bine decât toţi rabinii. La toate întrebările găsea răspuns plin de înţelepciune. Întrebându-l pe Isus despre căsătorie, au apelat la autoritatea sa de învăţător şi aşteptau o confirmare a învăţăturii lui Moise, care din cauza împietririi inimii le îngăduise să se despartă de soţie cu condiţia ca să-i întocmească un act de divorţ. Răspunsul lui Isus e un pic neplăcut pentru ei. Dar n-au comentat pentru că Isus avea dreptate. "La început nu a fost aşa", spune Isus. El e convins că despărţirile nu rezolvă problemele, ci le agravează şi aduc o mulţime de suferinţe. Singura rezolvare este revenirea la gândul pe care Dumnezeu îl are despre căsătorie, revenirea la ce a fost la început. Dar pe oameni prea puţin îi interesează ce-a fost la început sau ce anume a voit Dumnezeu cu căsătoria. Pe ei îi interesează prezentul, un prezent lipsit de orice responsabilitate faţă de Creator, autorul căsătoriei. Cei care se despart nu se mai raportează la Dumnezeu. Viaţa lor e scoasă din sfera divinului. Se despart nu pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu, ci voinţa proprie.
Vina în căsătorie începe atunci când unul sau chiar amândoi nu mai urmăresc gândul pe care Dumnezeu îl are despre căsătorie, despre iubirea umană. Şi atunci când dispare din gândul omului gândul lui Dumnezeu, te poţi aştepta la toate relele.
Priviţi ce fac oamenii din iubirea lor, din căsătoriile lor! Ceea ce ar trebui să fie un loc de împlinire, de fericire, devine un loc de amărăciune, dezgust, regret şi lacrimi care nu se mai usucă.
Soluţia aleasă de oameni, cea a despărţirilor, nu va face niciodată un paradis din căsătorie, ci va mări numărul întristărilor şi nemulţumirilor.
Soluţia propusă de Cristos este singura în măsură să facă din căsătorie un loc de fericire, de paradis.
Dumnezeu nu-l mai alungă acum pe om, cum l-a alungat pe Adam odinioară, ci îl cheamă mereu, arătându-i drumul pentru a ajunge la împlinire. Poate că ar trebui ca şi omul să-şi dea seama că nu e bine să-l alunge pe Dumnezeu din căsătorie, ci să-l cheme. Locul său e alături de om, ba chiar în inima lui. Dar nu într-o inimă de piatră, ci într-o inimă sensibilă, o inimă iubitoare, deschisă şi înţelegătoare, o inimă care dăruieşte fericire celuilalt. Atunci nimeni nu va mai pune întrebarea "Este îngăduit bărbatului să se despartă….."?
Pr. Eugen Budău
