Meditaţie pentru duminica a II-a, C (Ioan 2,1-12 - Isus schimbă apa în vin la nunta din Cana)
Ca întotdeauna, Evanghelia după Ioan oferă un simbolism profund: transformarea apei în vin e un semn al mesianităţii lui Isus, vinul fiind un simbol al bucuriei adusă de venirea lui Mesia (vezi cuvântul "vin" în Vocabulaire de theologie biblique al lui Leon-Dufour). Dar aş dori să reflectăm nu asupra simbolismului profund, ci asupra unei propoziţii mult mai prozaice pe care o întâlnim la începutul evangheliei şi pe care o înţelegem mult mai uşor.
În plin ospăţ de nuntă, mama lui Isus vine la el şi îi spune: "Nu mai au vin". Bucuria, sărbătoarea, festivitatea dispar. Nu mai au vin. Luna de miere s-a terminat. La fel este, poate, şi în viaţa noastră. Şcoala la care mergem este o şcoala foarte bună, dar se apropie examenele şi avem atât de mult de învăţat. Serviciul nostru este bun, însă entuziasmul de la început a scăzut şi acum suntem plictisiţi şi obosiţi. Prietenia este adevărată, dar micile neînţelegeri fac să nu mai fie aşa cum era acum 15 ani. Căsătoria este bună (sau a fost bună), dar ceva s-a întâmplat în timp şi nu mai este ca la început. Vinul bucuriei s-a terminat.
Credinţa ne ajuta când lucrurile mergeau bine, dar când soţul meu a murit ori copilul mi s-a îmbolnăvit, lucrurile au devenit greu de suportat; şi iarăşi am rămas fără vin. Era uşor să vorbesc despre speranţă cuiva disperat, dar când doctorii mi-au spus că am o boală incurabilă, vinul s-a terminat. Iubirea e minunată când este împărtăşită şi creşte, dar când te întrebi dacă mai există, vinul s-a terminat.
Astfel, toţi putem să ne regăsim în evanghelia de astăzi. Priviţi la vieţile dumneavoastră sau la vieţile celor din jurul dumneavoastră, priviţi la pierderile pe care le-aţi suferit: unele nu puteau fi evitate, altele da. Şi te priveşti în oglindă şi te auzi spunând: "Nu mai am vin".
În astfel de momente vine evanghelia de astăzi şi spune: Isus vrea să intre în viaţa ta cu puterea lui de a transforma. Nu va face din viaţa noastră un paradis, un loc în care toţi se bucură şi au parte numai de trandafiri, dar Isus are puterea de a scoate vin din apa plată pe care eram mulţumiţi să o bem până acum. El vine cu vestea cea bună că, deşi suferim şi trecem printr-un dezastru, din acesta noi putem creşte şi ne putem împlini. El vine şi ne spune că aşa cum tot vinul bun are nevoie de timp pentru a fierbe şi a se limpezi ca apoi să ajungă vin de colecţie, la fel şi noi avem nevoie de răbdare iar lucrurile bune au nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate în viaţa noastră. În acest sens, evanghelia ne cere să credem că Isus va veni şi va transforma vieţile noastre.
Un alt lucru important în evanghelie este faptul că, deşi Isus a făcut minunea transformând apa în vin, totuşi el a avut nevoie de slujitorii care au umplut vasele cu apă. Isus vine şi transformă pierderile, plictiseala, durerea, trădările pe care le-am suferit, dar el ne cere ca şi noi să îl ajutăm la înfăptuirea minunii. Pe Isus îl întâlnim în locurile cele mai obişnuite, în lucrurile mici care devin sacramente ale prezenţei sale - numai că noi nu observăm această prezenţă a sa. Pe Dumnezeu îl întâlnim în corvoada de fiecare zi, căci fiecare zi este ziua lui şi fiecare oră este ora harului lui, cum spune Rahner (Spiritual Writings, Maryknoll, New York, 47-48).
Ştefan Kowaski s-a născut în 1933 într-un mic sat din Polonia. Din cauza sărăciei, părinţii lui s-au mutat în Franţa. Rămânând orfan de tată, a intrat într-un seminar iar mai târziu superiorii l-au trimis în India. S-a stabilit în Calcutta într-o secţiune a oraşului care nu e mai mare de trei terenuri de fotbal, dar unde trăiau îngrămădiţi 70.000 de oameni. Printr-o ironie, acel sector e numit Oraşul Bucuriei, acesta fiind şi numele unei cărţi impresionante scrise de el.
Ştefan s-a stabilit într-un bordei cu o singură cameră. Avea doar puţin mai mult spaţiu decât locuitorii de rând ai acelui oraş. Spaţiul lui de locuit era de 2 metri pătraţi.
Majoritatea oamenilor lucrau de la 7 dimineaţa până la 10 seara pentru 2 rupii pe zi, o sumă prea mică pentru a le asigura o masă frugală pe zi. Unii se refugiaseră acolo pentru că recoltele lor fuseseră distruse, alţii pentru că fuseseră alungaţi de către proprietarii caselor pentru că nu plătiseră chiria.
În acel bordei şi-a început Ştefan viaţa printre necredincioşi. Erau foarte puţini creştini. Cei mai mulţi dintre ei erau budişti şi musulmani care împărţeau mizeria Calcuttei.
În fiecare dimineaţă, Ştefan se scula şi aştepta la coadă la una dintre cele 10 fântâni din care oamenii scoteau apă să se spele. Îşi gătea mâncarea pe care deseori o împărţea cu cei care nu aveau deloc ce să mănânce.
În bordeiul lui de 2 metri pătraţi, el avea o imagine a lui Isus de pe giulgiul din Torino şi în fiecare zi petrecea şi încă mai petrece şi astăzi ore în rugăciune în faţa acelei imagini-icoane. Rugăciunea şi modul său de viaţă i-au convins pe vecinii ostili că el credea într-adevăr într-un Dumnezeu care iubea pe cei săraci şi oprimaţi. Şi în decursul anilor ei au învăţat să aibă încredere în el şi chiar i-au permis să le vorbească despre Dumnezeu, un lucru foarte dificil în acel climat ostil.
Dar mai mult decât orice, oamenii au înţeles că Ştefan trăia printre ei pentru că îi iubea. Nu exista nici un al motiv pământesc pentru care un om ca el, cu situaţie materială suficientă pentru a trăi bine, un om alb, acceptat de autorităţi, ar fi putut să aleagă să trăiască în acea colibă, în sărăcie, mizerie şi înghesuială, împreună cu 70.000 de oameni ca ei. Nu putea exista o altă motivaţie pământească decât că el îi iubea. Şi de aici ei au făcut saltul important: dacă Ştefan Kowaski putea trăi printre ei şi să îi iubească aşa de mult, cu cât mai mult Dumnezeu îi iubea şi locuia printre ei.
Acesta este un exemplu clasic în care oamenii al căror vin li se terminase în toate felurile posibile au descoperit prezenţa lui Isus care le-a transformat viaţa. Astfel, deşi ei trăiesc în sărăcie totală şi dorm pe străzi, Oraşul Bucuriei are o noua semnificaţie pentru ei pentru că Isus Cristos este acolo, pentru că Ştefan Kowaski este acolo.
Cred că acest lucru încearcă şi evanghelistul Ioan să ni-l spună azi. Pentru cei cărora li s-a terminat vinul, Isus poate transforma viaţa lor, dar el are nevoie de nişte slujitori ca să-l ajute să facă aceasta.
Gândiţi-vă la cei care sunt singuri ori abandonaţi, care sunt săraci, bolnavi, dispreţuiţi, care mor de boli teribile, care trec prin durerile divorţului, care sunt trataţi cu superioritate ori, mai rău, cu indiferenţă de către ceilalţi. Vinul lor s-a terminat. Numai Ştefanii Kowaski ai acestei lumi mai pot face sa le curgă iar vinul.
Pr. Lucian Păuleţ
