Întâlnirea responsabililor Acţiunii Catolice adulţi şi a echipei naţionale ACRO adulţi din Dieceza de Iaşi a avut loc sâmbătă, 14 februarie 2009, la Mărgineni, jud. Bacău. Asistentul spiritual al ACA Iaşi, pr. Dămătar Iosif, a prezentat proiectul formativ şi itinerarul formativ pentru sectorul adulţi ai Acţiunii Catolice, în anul asociativ 2008-2009.
Responsabilii din parohii au evidenţiat unele activităţi specifice organizate de ei şi s-a stabilit programul de activităţi pentru anul 2009.
La sfânta Liturghie au participat împreună membri AC ai sectorului de adulţi şi membri sectorului de tineri din AC, zona Bacău.
S-a stabilit ca ziua de 21 martie 2009 să fie o zi de formare pentru sectorul adulţi, la care sunt invitaţi toţi membrii şi simpatizanţii din acest sector. Întâlnirea va avea loc tot la Mărgineni, la ora 10.00.
Viorica Spătaru