Duminică, 18 august 2019, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Mărgineni a avut loc conferirea sacramentului sfântului Mir la un număr de 77 de copii şi tineri. Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare sărbătoare cu participarea întregii comunităţi. Celebrantul sacramentului a fost Preasfinţitul Iosif Păuleţ care pentru prima dată, în calitate de episcop, a administrat taina sfântului Mir într-o parohie din dieceză. Bucuria şi emoţiile au fost reciproce, atât pentru episcop, cât, mai ales, pentru credincioşi şi candidaţii la sfântul Mir.
După o pregătire îndelungată cei 77 de candidaţi au avut de susţinut, miercuri, 14 august, în cursul dimineţii, examenul de promovare pentru primirea sfântului Mir. Vineri dimineaţa, începând cu ora 9.00, s-au prezentat împreună cu părinţii şi naşii pentru sacramentul Spovezii. Au promovat toţi şi s-au pregătit sufleteşte pentru ziua de duminică.
Duminică la ora 10.00 s-au prezentat împreună cu naşii pentru a primi certificatele de Mir. Fiecare a purtat în mână o gladiolă roşie, simbolul focului Duhului Sfânt, şi înconjuraţi de naşi, de familie, de credincioşii din comunitate, de părintele paroh, părintele vicar, preoţii de la mănăstirea Asumpţionistă "Sfântul Augustin", împreună, l-am întâmpinat pe Excelenţa Sa episcop Iosif Păuleţ, însoţit de părintele decan de Bacău, Isidor Dâscă, în faţa bisericii parohiale din Mărgineni. L-am întâmpinat în mod tradiţional. O familie îmbrăcată în port naţional, specific zonei, a prezentat colacul şi sarea şi i-au oferit un buchet de flori. Părintele paroh a rostit un cuvânt de bun venit, de asemenea şi primarul comunei Mărgineni a făcut acelaşi lucru.
Procesiunea spre biserică a fost formată din tinerii cu insigne şi flori în mână, grupul de preoţi şi episcopul. După ce Excelenţa Sa a început sfânta Liturghie, părintele paroh i-a prezentat situaţia actuală a comunităţii din Mărgineni. După evanghelie episcopul a întrebat dacă copii şi tinerii sunt pregătiţi să primească sacramentul Mirului. Răspunsul a fost afirmativ.
În cadrul omiliei Preasfinţitul le-a vorbit candidaţilor despre prezenţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului şi despre darurile Duhului Sfânt în special despre Tărie şi Frica de Dumnezeu. Spunea Preasfinţitul, astăzi creştinul nu mai este supus martiriului fizic, ci martiriului voinţei. Fiecare tânăr, care a primit sfântul Mir, trebuie să aibă Tăria, folosindu-şi voinţa, de a se împotrivi răului care este prezent în atâtea şi atâtea forme în societatea modernă de astăzi.
După predică, toţi candidaţii au primit lumânările având pe ele însemne specifice sacramentului şi, cu ele aprinse, împreună cu întreaga comunitate, s-a făcut mărturisirea de credinţă. Apoi s-au prezentat însoţiţi de naşi şi au fost unşi cu Crismă. Sosind momentul împărtăşaniei au fost din nou însoţiţi de naşi şi l-au primit pe Cristos cu suflete curate şi deschise.
La sfârşitul sfintei Liturghii părintele paroh a adresat un cuvânt de mulţumire Excelenţei Sale episcop Iosif Păuleţ, precum şi tuturor celor care au participat la acest moment de sărbătoare şi au contribuit la pregătirea şi înfrumuseţarea bisericii. După ce episcopul a subliniat faptul că această zi va rămâne o amintire frumoasă pentru excelenţa sa, la începutul activităţii pastorale în dieceză, a urmat procesiunea până în faţa oratoriului "Sfântul Ioan Paul al II-lea" unde episcopul preoţii şi tinerii au făcut o poză de grup.
Pr. Mihai Dumitru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 august: Mărgineni: Administrarea sfântului Mir
