Duminică, 24 mai 2015, românii catolici din Lleida s-au adunat din nou, cu mic cu mare, să-şi sărbătorească patroana, Sfânta Fecioară a Unităţii. Locul întâlnirii a fost, ca şi în anii precedenţi, Parohia "Sfântul Ioan" din oraş, unde s-a celebrat sfânta Liturghie. Au concelebrat preoţii români din Spania, dar şi alţi preoţi din oraş, în frunte cu episcopul Juan Piris.
Anul acesta, pe lângă primarul oraşului şi consiliera pe teme de migraţie, au fost prezente şi autorităţile române: doamna Geanina Boicu, consul general din Barcelona, şi domnul Cosmin Mitrea, viceconsul.
Înainte de începerea Liturghiei, s-a sfinţit statuia Sfintei Fecioare a Unităţii, creată după icoana care stă la originea sărbătorii. Muzica înălţătoare a corului, cu acompaniamentul instrumental asigurat de Andrea - oboi, Paul - pian, Petronela - flaut a creat, aşa cum se cuvine, un cadru solemn pe toată durata sfintei Liturghii.
La predică, Preasfinţitul ne-a îndemnat pe toţi să punem în practică proiectul pe care îl are Dumnezeu pentru noi, oamenii, în toate circumstanţele vieţii de zi cu zi, uşoare sau grele, în locurile concrete în care trăim: în familie, la locul de muncă, în bucurii sau tristeţi, în ştirile bune sau rele pe care le primim... Putem conta pe ajutorul harului lui Dumnezeu şi pe mijlocirea sfintei Fecioare, care ne uneşte, dar trebuie să fim perseverenţi în a pune în practică Evanghelia prin fapte bune şi adevăr.
Sărbătoarea a continuat, cum nu, cu o agapă frăţească, în ambianţa antrenantă creată de artiştii veniţi din ţară special pentru acest eveniment, Fidelis Antal, Carina Mihailă şi Larisa Oprea, dar şi de către mici artişti din comunitatea noastră.
Îi mulţumim Domnului şi sfintei Fecioare, Maica Unităţii, pentru toate harurile primite, cerându-le să ne însoţească în continuare în viaţa de zi cu zi.
Florentina Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 mai: Lleida: Hramul comunităţii catolicilor români
