Editura "Sapientia" anunţă apariţia în limba română a Liturgiei orelor, vol. III. Timpul de peste an. Săptămânile I-XVII.
Dorinţa de a pune la dispoziţia credincioşilor Bisericii Catolice din România acest tezaur de rugăciune şi spiritualitate, care este Liturgia orelor, este mai veche şi un prim pas în acest sens a fost realizat de Editura Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti atunci când a publicat volumul care cuprindea traducerea în limba română a principalelor părţi ale Liturgiei orelor, şi anume: Laudele, Ora medie, Vesperele şi Completoriul.
Însă, mărindu-se numărul acelora care doresc să recite individual sau comunitar Liturgia orelor şi, mai ales, epuizându-se prima ediţie, s-a simţit nevoia unei noi ediţii care să cuprindă întreaga ediţie tipică a Liturgiei orelor (pe lângă Orele menţionate mai sus, şi Oficiul lecturilor) şi să integreze toate adaosurile făcute până în prezent de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din Roma. Această dorinţă a fost preluată de Comisia Liturgică din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi care, de doi ani, lucrează la acest proiect.
După publicarea primului volum (Timpul Adventului şi Timpul Crăciunului) din cele patru câte sunt în ediţia tipică vaticană, acum avem bucuria să punem la dispoziţia celor interesaţi volumul al III-lea (Timpul de peste an, Săptămânile I-XVII). În curând vor vedea lumina tiparului şi următoarele două volume, respectiv, vol. II: Timpul Postului Mare şi Timpul Paştelui, şi vol. IV: Timpul de peste an, săptămânile XVIII-XXXIV.
Volumul III al Liturgiei orelor apare, ca şi primul volum, în condiţii grafice deosebite şi a fost tradus după Officium Divinum, ex decreto sacrosancti oecumenici Concilii Vaticani II instauratum auctoritate Pauli pp. VI Promulgatum, Liturgia Horarum iuxta ritum romanum, Editio typica altera, III, Tempus per Annum, Hebdomadae I-XVII, Libreria Editrice Vaticana, 1986. Această ediţie a fost completată cu adaosurile făcute de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, adaosuri publicate în diferitele numere ale revistei Notitiae, organul oficial al acestui dicaster. Ediţia în limba română a Liturgiei orelor a primit aprobarea Conferinţei Episcopale Române (prot. nr. 13/02.02.2004) şi autorizarea din partea Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor (prot. nr. 1525/03/L).
Cât priveşte textul traducerii în limba română, dorim, de asemenea, să menţionăm că această traducere a ţinut cont şi de textul publicat de Editura Arhidiecezei Romano-Catolică de Bucureşti, text care a constituit punctul de plecare, dar care a fost corectat, revizuit şi completat.
Comisia din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi care lucrează la traducerea Liturgiei orelor este formată din pr. Alois Bulai (profesor de exegeză biblică şi limbi clasice), pr. Claudiu Dumea (profesor de liturgie şi limbă latină), pr. dr. Ştefan Lupu (profesor de teologie dogmatică), pr. Iosif Răchiteanu (profesor de religie şi metodologie), pr. dr. Mihai Patraşcu (profesor de drept canonic), pr. Florin Spătariu (profesor de muzică sacră), pr. Cornel Cadar, Fabian Tiba (tehnoredactor), Ionel Palade (corector) şi Albert Gheorghe (corector).
Volumul al III-lea din Liturgia orelor, care apare în formatul 11x17 cm, pe hârtie "carta india" fină, în două culori: negru şi roşu, va putea fi procurat de la centrele decanale ale Diecezei de Iaşi şi Arhidiecezei de Bucureşti, direct de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, sau prin comandă de la Librăria "Presa Bună".
Pr. dr. Ştefan Lupu
* * *
Liturgia orelor după ritul roman, vol. III: Timpul de peste an, Săptămânile I-XVII,
Ed. "Sapientia", Iaşi, 2003, ISBN general 973-8474-29-9, ISBN pentru acest volum: 973-8474-22-1, 1940 p., 11x17 cm, 700.000 lei.
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă:
- prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
- prin fax: 0232/211527;
- prin telefon: 0232/212003, interior 67:
luni, marţi, orele 12.00-13.00 şi 14.00-18.00;
miercuri, joi, vineri, orele 8.00-13.00; - prin e-mail: [email protected];
- prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.
