|
| Sigla Radio Iaşi atunci şi acum |
Data de 26 martie 2006 ar putea fi considerată una importantă în istoria Diecezei de Iaşi: pentru prima dată în istorie era transmisă Liturghia pe undele radioului public moldav, la Radio Iaşi.
Era un vis de multă vreme al episcopului Petru Gherghel: ca toţi bolnavii şi bătrânii care nu se pot deplasa la biserică să se poată hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu pe undele Radio Iaşi. Acest dar venea ca o veste bună chiar a doua zi de Buna-Vestire.
Deja exista la acea dată Liturghie ortodoxă de la Catedrala Mitropolitană. Episcopul Petru a solicitat în mai multe rânduri acest drept. Ajungând director domnul Nicolae Tomescu, un om cu vederi foarte largi, el a considerat că, fiind un număr mare de ascultători catolici, au acest drept firesc. Deşi în consiliul de administraţie alţii propuneau ca transmisiunea să se facă sâmbătă seara, directorul a fost foarte clar: "Va fi duminică la ora 8.00". Şi aşa a rămas până azi. Transmiterea Sfintei Liturghii în duminici, şi mai apoi şi în sărbătorile de poruncă, a fost susţinută şi pe mai departe de actualul manager Radio Iaşi, doamna Claudia Iacob-Crăcăleanu.
|
| Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi fotografie de arhivă |
Iniţial s-a transmis pe toate cele trei lungimi de undă, 1053 KHz (AM - unde medii), 96,3 MHz şi 90,8 MHz (FM - unde ultrascurte). Mult mai târziu s-a redus doar la frecvenţa 1053 AM, dar era bine, căci această frecvenţă era recepţionată mai bine în toată Moldova.
Începuturile au fost grele. La început radioul ne-a oferit un studio, dar toate celelalte accesorii (microfoane, cabluri) era instalate în fiecare duminică dimineaţă. Îmi amintesc cum Dumitru Straton şi Daniel Cojocaru, de la serviciul tehnic, erau deja la pregătirea instalaţiei încă de la ora 7.00. Nici serviciul de internet nu era de foarte bună calitate şi, de aceea, ulterior s-a făcut un abonament special doar pentru această Liturghie.
Un mare rol l-a avut şi Preasfinţitul Aurel Percă, pe atunci episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. El a propus ca Episcopia Romano-Catolică de Iaşi să cumpere toate cele necesare transmisiunii, studio nou şi microfoane performante.
Dacă această Liturghie a apărut şi există până azi, se datorează, în principal, dorinţei şi insistenţei Preasfinţitului Petru Gherghel şi răspunsului curajos de atunci al domnului Nicolae Tomescu.
Azi, e adevărat, sunt mai multe posibilităţi pentru a urmări Liturghia la radio sau televizor, dar pentru acea vreme a fost un adevărat miracol!
Pr. Iosif Dorcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Iaşi: Liturghie romano-catolică la radio (anunţul primei transmisii)
Radio Iaşi: Transmiterea Liturghiei duminicale (relatarea primei transmisii)
Impresii în urma transmiterii Liturghiei duminicale la Radio Iaşi (martie 2006)

