Lespezi: Vara împreună "Trăieşte clipa cu Isus"

În Parohia "Sfânta Ana" din Lespezi, în perioada 20-24 august 2014, sub îndrumarea directă a părintelui vicar Iulian Roca, a avut loc un campus pentru copii, "Vara împreună", la care au participat 130 copii coordonaţi de 18 animatori, tema campusului fiind "Trăieşte clipa cu Isus".

Pe tot parcursul zilelor de campus, atmosfera a fost una de bucurie deplină, copiii fiind introduşi într-o lume a poveştilor din care au putut învăţa faptul că acum este timpul să primească în mijlocul lor noi prieteni, acum este timpul să deschidă ochii pentru ceea ce într-adevăr merită şi acum este timpul pentru a învăţa să trăiască orice clipă alături de Isus.

Programul acestor zile a fost unul variat: prima parte a zilei începea la ora 9.00 cu un moment de înviorare, după care urma partea catehetică, apoi diferite jocuri, bansuri şi se încheia la ora 12.00. A doua parte a zilei se deschidea la ora 14.00, timp în care se organizau jocuri competitive, bansuri, jocuri cu apă. La sfârşitul fiecărei zile, copiii primeau câte o ciocolată sau câte o îngheţată. (Cu acest prilej dorim să mulţumim tuturor binefăcătorilor).

Din catehezele ce le-au fost prezentate, copiii au putut înţelege faptul că orice zi, orice minut şi orice clipă din viaţa lor reprezintă o întâlnire cu Cristos. Nu există timp care să nu fie al lui Cristos. În felul acesta întreaga lor viaţă este încredinţată prin Cristos în mâinile lui Dumnezeu.

Bucuriile cele mai mari la nivel spiritual au fost trăite la momentele din timpul sfintelor Liturghii ce aveau loc în fiecare seară, drept încoronare a întregii zile. Liturghiile din aceste zile au fost animate de copii şi înfrumuseţate prin cântarea şi răspunsurile lor.

Un moment cu totul deosebit a fost cel din dimineaţa zilei de sâmbătă. Copiii împreună cu animatorii şi cu părintele vicar au organizat un moment de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, mulţumindu-i lui Isus pentru prietenia lui şi pentru toate clipele frumoase petrecute împreună în aceste zile.

Sfânta Liturghie de duminică dimineaţa, celebrată de părintele vicar, a însemnat epilogul acestor zile de campus. În cadrul acestei Liturghii, toţi copiii i-au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru aceste momente speciale pe care le-au petrecut alături de Isus.

În zilele următoare, în perioada 27-29 august 2014, animatorii, împreună cu părintele vicar, au organizat o ieşire la Lacul Sfânta Ana şi la Lacul Roşu, drept recunoştinţă pentru reuşita acestui campus.

Mulţumiri sincere tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest campus să devină cu adevărat unul deosebit, părintelui vicar, iniţiatorul acestui campus, tuturor animatorilor, seminariştilor, comunităţii parohiale din Lespezi, dar în special părintelui paroh Gheorghe Farcaş pentru sprijinul acordat şi pentru amabilitatea de care a dat dovadă.

Dumnezeu să răsplătească eforturile tuturor!

Emil Gaşpar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-24 august: Lespezi: Vara împreună "Trăieşte clipa cu Isus"