Duminică, 19 februarie 2012, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, două zeci şi unu de ministranţi din Parohia Lespezi au primit mandatul de slujire din mâna pr. Andrei Cocianga, responsabil diecezan cu Oficiul pentru Vocaţii.

Sfânta Liturghie solemnă s-a deschis cu procesiunea formată de cei două zeci şi unu de ministranţi. Înconjuraţi fiind de către părinţi, fraţi şi surori, dar şi de un număr mare de credincioşi, pe chipurile ministranţilor se puteau citi emoţiile. Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Andrei Cocianga, însoţit de părintele Marcelin Mititelu, originar din Lespezi şi responsabil cu pastoraţia românilor la Milano (Italia) împreună cu părintele vicar Pius Iancu, responsabil parohial cu ministranţii.

După proclamarea Evangheliei a urmat ceremonialul de încredinţare a mandatului. Dorinţa copiilor de a fi ministranţi, exprimată prin strigătul "Vrem să fim ministranţi lui Isus", l-a convins pe părintele Andrei ca să încredinţeze copiilor misiunea de a-i ajuta pe preoţi la acţiunile liturgice. Ei s-au angajat să renunţe la o parte din timpul lor liber, să devină modele de credinţă pentru toţi cei care îi vor vedea slujind la altar, să asculte de părinţi şi de cei mai mari şi nu în ultimul rând, să fie aproape de preoţii Bisericii şi să-i ajute la celebrările liturgice.

În cadrul predicii, părintele Andrei Cocianga a subliniat importanţa slujirii ministrantului şi a încercat să sensibilizeze comunitatea, ca fiecare familie din Lespezi să fie mai atentă la glasul Creatorului şi să încurajeze chemările la preoţie şi viaţa consacrată. "Fiecare familie, spunea părintele, să îi deschidă uşa inimii lui Isus şi să îl lase să vorbească, pentru ca astfel voinţa lui Dumnezeu să se perceapă mai clar".

Celebrarea sfintei Liturghii s-a încheiat cu invitaţia ca şi alţi copii să se alăture acestor ministranţi. Iată câteva din impresiile ministranţilor:

"Prin această zi cu toţi ne-am închinat în faţa lui Isus şi lui Dumnezeu şi am promis că vom fi capabili să fim modele în viaţă şi pentru ceilalţi copii, prin cuvinte si fapte". (Adrian Bardaşu, 12 ani)

"Mi-a făcut plăcere să particip la această sărbătoare şi ar trebui să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Sper ca altă dată în biserică să fie mai mulţi copii care să fie ministranţi, care vor să fie în serviciul lui Dumnezeu şi să-i slujească cu credinţă. Mulţumesc părintelui Andrei care a venit special pentru noi ca să ne încredinţeze mandatul şi sper să mai vină şi cu altă ocazie. Nu în ultimul rând vreau să îi mulţumesc părintelui Pius pentru că a organizat această sărbătoare. Dumnezeu să îi dea sănătate şi să-l ajute în tot ceea ce face. A fost o sărbătoare unică în viaţa ministranţilor". (Damian Balaş, 12 ani)

"Mie mi-a plăcut întreaga Liturghie, dar mai ales predica. A fost o zi foarte frumoasă". (Emil Catană, 10 ani)

A consemnat pr. Pius-Petru Iancu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 februarie: Lespezi: Mandatul ministranţilor